Cătălin Lupu a inițiat în municipiul Sibiu, încă din anul 2012, un grup de sprijin pentru persoanele alcoolice. Acesta se desfășoară în fiecare miercuri, începând cu ora 17 și este deschis tuturor persoanelor care la un anumit moment al vieții au avut probleme cu consumul de alcool. Cătălin a fost și el alcoolic, dar a renunțat la alcool de mai bine de 10 ani. În prezent îi ajută și pe alți oameni să învingă alcoolismul, în calitate de ergoterapeut la Așezământul Nazaret, deschis de Asociația „Crucea Albastră”, la Șura Mică.

Grupurile de sprijin au un rol foarte important pentru menținerea abstinenței, după încheierea perioadei de recuperare pe care pacienții o fac în centrele terapeutice. În județul Sibiu, așa cum v-am prezentat și în materialele din edițiile trecute, persoanele dependente de alcool fac terapie în cele două centre, Insula Speranței, de la Șelimbăr ( pentru femei) și Așezământul Nazaret, de la Șura Mică ( pentru bărbați). După ce părărsesc aceste centre, unde persoanele stau cam între 2 și 6 luni, specialiștii le recomandă atât să țină legătura cu terapeuții din centre, cât și să frecventeze grupuri de sprijin pentru a avea în continuare un suport.

Este bine să vorbești cu persoane care rezonează cu tine, care te înțeleg

Cătălin a fost alcoolic timp de zeci de ani, însă în anul 2003 a beneficiat de terapie, timp de 3 luni, în cadrul Așezământului Nazaret. Acolo a simțit că s-a născut a doua oară, a învățat să se cunoască mai bine, să se accepte așa cum este și, mai ales, a învățat cum poate lupta cu falsul său prieten, alcoolul. A simțit însă nevoia să poată să împărtășească experiențele prin care trece în permanență în încercarea de alege zi după zi să nu consume alcool. Și pentru că a considerat că un om care nu a trecut niciodată printr-o astfel de problemă nu are cum să înțeleagă, Cătălin a căutat să găsească și alți oameni aflați în aceeși situație ca el. Cum în Sibiu nu a găsit niciun grup de sprijin, a decis să înființeze el unul, chiar în casa părintească din Sibiu, pe strada Lămâiței.

„Perioada de post-cură este lăsată la voia întâmplării. Este bine să vorbești, să vorbești cu persoane care rezonează cu tine, te înțeleg, ei dau din experiența lor, iar tu, la rândul tău, îi ajuți pe ei. Eu practic grupul nu l-am făcut pentru ei, l-am făcut pentru mine, considerând că e un lucru important să vorbești, să îți asumi ce ai făcut – nu să dai lecții de moralitate, pentru că nu e cazul, după ce ani de zile ne-am străduit, cu tenacitate, pot să spun, să pierdem încrederea celor din jur. Grupul este deschis oricărui pacient ieșit din terapie sau chiar dacă încă nu au făcut terapia, văzând niște oameni care au reușit vor avea și ei încredere că se poate ”, spune Cătălin Lupu.

Cătălin Lupu are 59 de ani, este de formație inginer, iar alcool a început să consume încă din tinerețe. „Am fost si sunt o fire emotivă și câteva picături de alcool aveau ca efect diminuarea inhibițiilor, mă făceau mai sociabil, mă acomodam mai repede cu necunoscuții, intram mai repede în atmosfera celor din jur, căpătam siguranță și dezinvoltură. Perioada facultății a fost presărată cu evenimente cu un caracter mai pronunțat bahic, în general după examene, ca o descărcare a tensiunilor acumulate, care se soldau cu o zi de rău, normală orcărui exces. În acea perioadă am cunoscut-o pe viitoarea mea soție. Nu i-am ascuns faptul că consumam alcool și nici faptul că uneori depășeam măsura”, continuă Cătălin povestea sa.
Ulterior, bărbatul a devenit tatăl unei fetițe, cei doi soți petrecând mult timp împreună, mai ales că lucrau amândoi la aceeași intreprindere. După revoluție, soția s-a îmbolnăvit, pensionându-se pe caz de boală.
„Acesta a fost unul din momemtele care, cred eu, mi-au agravat lunecarea pe drumul dependenței. Soția mea s-a închis în lumea bolii ei, iar eu m-am retras în muncă și alcool. Comunicam tot mai puțin. Lucram ore suplimentare, iar pentru a face față stresului și uzurii muncii în niște condiții de slabă dotare tehnică și profesională, am început să consum din ce în ce mai mult alcool, fără ca eu să conștientizez gravitatea situației, cu toate că discuțiile și certurile cu soția pe tema alcoolului se întețeau”.
Ceva mult mai grav urma însă să se abată asupra famliei sale, zguduindu-le echilibrul fragil al existenței.

„În urma unor analize de rutină, am aflat cu stupoare că fiica noastra, în vârstă de 17 ani pe atunci, era bolnavă de Limfom Hodgkin, în stadiul mediu al bolii. Au urmat șase, șapte luni de coșmar, cu drumuri săptămânale la Cluj pentru tratament, cu teama veșnică de a o pierde, cu senzația că nu pot face nimic pentru a o salva. Îmi era groază de fiecare zi care urma și din păcate singurul antidot pe care îl știam pentru a-mi alunga stările de panică era alcoolul. A fost cea mai groaznică perioadă a vieții mele și a vieții noastre de familie, în ansamblul ei”.

Tată, după ce ai luptat atât ca să mă salvezi, vrei acum să mă omori cu băutura ?

Dumnezeu a făcut o minune și Alina a reușit să iasă victorioasă din lupta cu cancerul, tratamentul având rezultate pozitive. Cu toate acestea, bărbatul consuma din ce în ce mai mult alcool, ba chiar mărturisește că era mândru că putea bea o cantitate atât de mare, fără să i se facă rău. La insistențele soției sale, acceptă totuși să meargă inițial la psiholog, apoi la centrul de zi de consiliere ambulatorie al „Crucii Albastre”.
„La Crucea Albastră, în cadrul centrului de zi de consiliere ambulatorie, am făcut cunoștință mai în detaliu cu problema dependenței de alcool, dar tot nu puteam face mare lucru în problema reducerii cantității de alcool consumate. Parcă, dimpotrivă, consumam din ce în ce mai mult, în încercarea mea disperată de a nu recunoaște că sunt dependent. După câteva luni de consiliere în cadrul centrului de zi și, mai ales, în urma unei discuții cu fiica mea, care plângând mi-a spus: “Tată, după ce ai luptat atât ca să mă salvezi, vrei acum să mă omori cu băutura ?”, am conștientizat că nu mă puteam opri din consum singur, fără un ajutor consistent de specialitate și am acceptat, fără mare entuziasm, să mă internez în centrul de tratament din Șura Mică. Pot spune, cu siguranță, că acolo s-a produs ceva deosebit, parcă m-am născut a doua oară, am învățat să mă cunosc mai bine și să mă accept așa cum sunt, să-mi asum statutul de alcoolic și am învățat cum pot lupta cu falsul meu prieten – alcool”.
Iar tratamentul urmat pe o perioadă de 3 luni, în anul 2003, l-a ajutat de atunci încoace să nu mai consume niciodată alcool. Prin urmare, viața i s-a schimbat în bine și trăiește o viață fericită și liniștită alături de familie. Prin munca de ergoterapeut la centrul de la Șura Mică se străduiește zi de zi să îi ajute pe cei care vor să-și depășească problemele legate de consumul de alcool. De asemenea, face apel la cât mai mulți sibieni să treacă pragul grupului de sprijin pentru alcoolici.

„Să știți că, într-adevăr, se poate. Nu e ușor, dar se poate și, mai ales, merită. Vă doresc sănătate și putere tuturor celor care ați reușit și succes tuturor celor care doresc să biruie alcoolul. Și, nu uitați, cereți ajutor”, conchide Cătălin Lupu.

Cei care doresc să participe la grupul de sprijin ce are loc în fiecare miercuri, începând cu ora 17, pe strada Lămâiței, la nr.4, se pot înscrie sunând la numărul de telefon 0721 522460.

„Mă bucur mult că există la Sibiu de câţiva ani un grup de sprijin pentru persoane dependente de alcool, aflate în recuperare, şi că acest grup este condus de ergoterapeutul centrului nostru reabilitare, domnul ing. Cătălin Lupu. Care recent a sărbătorit 12 ani de abstinenţă de la alcool.
Modelul pe care l-am văzut practicat în tările occidentale pentru reabilitarea persoanelor dependente de alcool este numit “lanţul terapeutic” şi cuprinde în esenţă patru etape: consilierea, detoxifierea – pentru cei aflaţi în sevraj, reabilitarea psiho-socială – în centre de tip comunitate terapeutică, reintegrarea psiho-socială, susţinută de grupuri de suport.
Cercetarea a demonstrat că persoanele care după o cură de recuperare frecventează un grup de recuperare îşi pot dubla şansele de reuşită pe termen lung, ajungând la o rată de succes de până la 70-80%. În schimb, la cei care beneficiază doar de asistenţă spitalicească, gen “dezalcoolizare” rata de absinenţă pe termen lung (evaluată după doi ani) este doar de aprox. 5%, iar pentru comunităţile terapeutice – fără frecventarea ulterioară a unui grup de suport – este de aprox. 35-40%, pentru prima internare.
Încurajez pe toţi pacienţii noştri, dar şi alte persoane care se confruntă cu problematica unei dependenţe de alcool sau alte droguri, să se alăture şi unui grup de suport sau chiar să aibă iniţiativa înfiinţării unui asemenea grup, acolo unde încă nu există. Asociaţia Crucea Albastră din România are toată disponibilitatea de a sprijini asemenea iniţiative, indiferent dacă sunt afiliate la Crucea Albastră , Alcoolicii Anonimi sau la alte organizaţii”.

Dr. Holger Lux, director, medic și psihoterapeut Așezământul Nazaret, Șura Mică