Este preotul cel mai apropiat de oameni și a doborât toate canoanele, ținând conferințe în pușcării, declarându-se iubitor de rock după drama din clubul Colectiv și predicând cuvântul Domnului în „stradă”. Teolog, profesor, preot, duhovnic, român, Părintele Constantin Necula este considerat un fenomen în biserică.

Coleg de cancelarie cu Președintele ţării

În fosta mănăstire, un birou nu foarte mare, dar ticsit cu o mulțime de cărți dintre cele mai diverse  – de la vechi Biblii la Radu Paraschivescu  – este locul unde părintele Constantin Necula își primește oaspeții, discipolii, prietenii, curioșii. Îmi zic, știind pe cine primea în dimineața aceasta, că va avea cu siguranță întârziere. Dar nu, la 9 fix, părintele Necula iese din biroul său, însoțind invitata la care se gândea cu bucurie decuseară: luptătoarea de kick-boxing  Cristiana Stancu. Nimic surprinzător în această vizită: non-conformismul preotului Necula este deja cunoscut, iar apropiații îi știu pasiunea pentru sport, pentru multe sporturi. Palmele sale, atunci când îmi strâng mâna, o atestă: palme largi, obișnuite să pareze mingi de fotbal! „Da, am fost cândva portar, până când era să o pățesc, și mi-a distrus mama tot echipamentul!”, își amintește părintele. Fotbalul și handbalul erau pasiunile lui, dar nu a mai continuat deoarece mama sa i-a distrus o pereche de încălțăminte sportivă în urma unei accidentări, pentru a nu-l mai vedea vreodată suferind din cauza sportului. Viața lui este o lungă înșiruire de activități, de la a preda la Facultate, slujirea ca preot, grija de credincioși, cu timp și fără timp, și cea de cap al familiei.

Tot din altă viață  vine și trecutul de profesor de fizică, colegii din cancelarie (un anume cuplu Carmen și Klaus Iohannis!, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, din Sibiul anilor ’90) dar și sclipirea din ochi când povestește de performanțe. Nu neapărat sportive, ci umane.

După plecarea invitatei îmi spune: „Cristiana este o tipă senzațională, a făcut Teologie și acum e campioană de kick-boxing! Mondială! Şi are doar 24 de ani”.

Este și vârsta ucenicilor săi.  Părintele Constantin Necula, mergând pe strada, de la Catedrala Mitropoliei Ardealului, cu hramul Sfânta Treime, spre Mitropolie, de la Mitropolie, spre miezul nopții, spre casă, în sutană dar cu ochii jucăuși, zâmbind de sub o căciuliță neagră pe părul șaten, are ceva din liniștea și firescul filosofilor din Grecia Antică: un Socrate contemporan ce se plimbă alături de discipolii săi, înaintează plutind, iar tinerii de lângă el îi sorb cuvintele, îi răspund, primesc bucuroși îmbrățișarea sa: îmbrățișare de ardelean, de brașovean chiar, puternică, de-ţi rupe coastele.

Un Socrate pe străzile Sibiului

Știam că în seara zilei de 6 noiembrie, la Catedrală se va ține o slujbă de pomenire pentru cei adormiți în urma tristului eveniment de la clubul Colectiv ( 30 octombrie) și am încercat să-l găsesc acolo pe părintele Constantin Necula. După-amiaza fusese la Agnita, la slujba Sfântului Maslu, dar seara l-am revăzut în catedrală vorbind în mijlocul camerelor de filmat: Necula este printre cei câțiva preoți care au știut cum vorbi jurnaliștilor, iar ei îl apreciază și îl căută.

Rare sunt momentele când părintele e singur. Ziua sa începe în zori și se termină la miezul nopții. Veșnic conectat (la rețele sociale, dar și la cugetările și durerile semenilor săi) veșnic în mișcare, veșnic încercând să ofere răspunsuri. Mai tot timpul este înconjurat de tineri, discipolii săi, și nu numai. Mulți sunt studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, cei care îi ascultă cursurile de Omiletică și Catehetică, adică cele care-i învață pe viitorii preoți cum să le vorbească credincioșilor. O arta conversației pe care părintele Necula o are nativ. Desigur, pe părintele Necula îl poate vedea oricine pe Youtube, vorbind oamenilor, indiferent de vârstă, de condiția socială, de nivelul intelectual.

În perioada studenției mele l-am întâlnit și eu, de două ori, la Iași, vorbind despre „îndumnezeirea maidanului” și despre cum tinerii teologi trebuie să nu rămână închiși în propria lor lume. Era asaltat de studenți de la diverse facultăți cu întrebări mereu surprinzătoare. În București, la finalul lunii octombrie, a susținut o conferință într-un foișor special amenajat la Biserica Icoanei, iar locul s-a dovedit, ca de obicei, neîncăpător. Timp de o oră a vorbit despre necesitatea credinței în viața oamenilor, iar pe tineri i-a îndemnat să-și asume și  să-şi mărturisească credința. Seara s-a încheiat cu troparul „Hristos a Înviat din morți”!

În marea catedrală din Sibiu, întocmită după planurile Sfintei Sofia din Istanbul, „în urmă cu puțin timp”, își începe părintele Necula parastasul, „s-a terminat Taina Sfântului Maslu, când biserica a fost plină. Pentru noi, şi dacă am fi fost singuri, ar fi fost aceeaşi valoare pentru că noi aici ne întâlnim cu Dumnezeu, nu cu mulțimea”. În seara acelei zile, slujba de pomenire a fost intensă, iar rugăciunile care cereau iertare și odihnă pentru cei adormiți i-au adunat pe toți unii lângă alții. Rugăciunea și gândul purtat că în fond cu toții am suferit în urma incendiului din clubul Colectiv a fost cea care ne-a unit. Îndemnul la a nu uita de cei adormiți era mai puternic decât orice altă diferență: „Eu țin foarte mult să-i pomenim pe oamenii aceștia (de la Colectiv n.red.)”, afirma părintele Necula, ulterior. „Am văzut că mulți nici măcar nu sunt de confesiune ortodoxă, dar chiar nu mă interesează, îi iubesc pentru că sunt copiii poporului meu. Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Și cred că este un pic aconfesional de data asta”. Un semn că adevărata credință este iubire de semeni, indiferent de credința acestora.

Altruism în rugăciune

„Hai să bem o cafea, amară ca viața!”, glumește părintele-profesor. Mereu pus pe glume, el nu și-a pierdut niciodată curiozitatea pentru științele exacte. Absolvent de liceu cu profil real, e mereu la curent cu ultimele noutăți din fizică, chimie, filosofie, dar când vine vorba de preoție și de slujirea oamenilor, părintele prinde un alt contur. De la modul șugubăț de a te descoase pentru a-ți cunoaște sufletul până la seriozitatea părintelui duhovnicesc ce își învăță ucenicii, nu e decât un pas. Și pentru că era dimineață, a deschis Ceaslovul – cartea ce împarte ziua în momente de rugăciune și ne-a citit: „Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, miluiește-mă, văzând neputința sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta în ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun…”

L-a făcut cadou, ulterior. Cu o dedicație:  „Pentru că iubirea nu este confesională”.

Părintele Constantin Necula este și președintele Asociației Crucea Albastră din România, prin care este oferit ajutor de specialitate pentru cei bolnavi de alcoolism, consumatorilor de droguri și familiilor acestora. O activitate ce are în vedere mai ales latura de slujire (diaconia) a aproapelui aflat în suferință. În demersul său, părintele Necula face apel la rolul pe care îl are credința în viața fiecărui om, iar asumarea acestei credințe îl face altruist,  o calitate pe care o are din copilărie: „Credința nu te face nici mai bun și nici mai rău. Îți oferă cadrul formal și informal în care să poți trăi o serie de realități, în general foarte deschise spre colaborarea cu celălalt, spre cordialitate și convivență. Un om care-și ia în serios creștinismul este un om dispus „la celălalt”. Sigur, el nu poate accepta toate devierile morale sau sociale ca fiind fundamente ale altruismului. Definiția prietenului altruist? Omul care te apără pe tine de tine însuți. Ori credința te îndeamnă să rostești adevărul, să crești în sinceritate chiar când asta te face antipatic. Religia creștină este construită tocmai pe simpatie reciprocă”.

Asumarea prin credință

Îmi spune că este trist, tocmai citise, pe smartphone, un articol despre altruismul copiilor care nu au crescut în familii creştine… „Dădea bine în presă. Este limpede că presa umanismului secular încearcă să inducă informații și mai ales cifre irelevante pentru a le amesteca între cele relevante. La noi ar fi fost simplu. Semnarea actelor pentru înscrierea la ora de religie a dovedit că 96,5 % (ajuns acum la 98%) dintre copiii și părinții din România au fost altruiști: au semnat nu doar pentru o materie – ora de religie, ci și pentru niște oameni – profesorii de religie și pentru o instituție – cultul de care aparțin. Și eșantionul a fost reprezentativ. Altfel, despre altruismul umaniștilor seculari ar fi periculos să concluzionez după spusa unui reprezentant de marcă al lor, profesor, care spunea la TVR 1, cu maxim altruism, că și-ar dori 6000 de colegi de religie cu dosare penale. Altruismul se naște în rugăciune, nu în procese penale”.

Bucuria de a fi creștin și asumarea acestui statut, dorința de a ajuta cu timp și fără timp, posibilitatea de a fi la curent cu ultimele noutăți din varii domenii pentru o largă deschidere către celălalt, pasiune și determinare, acestea le-am văzut la părintele profesor Constantin Necula: alura și chipul unui părinte duhovnicesc la care toți vin în căutarea unui răspuns. I-am pus și noi câteva întrebări.