A lucrat pentru ministrul Apararii, dar a ajuns sa piarda totul. „Cand esti alcoolic, esti un om inchis intr-o sticla”

/0 Comentarii/în ,

Psihiatrii sustin ca exista meserii care predispun la consumul excesiv de alcool. Muncitorii din constructii, dar si barmanii sau ospatarii sunt cateva exemple de ocupatii in care tentatia este mare.

Continuam campania „Dependenta Romaniei- Alcoolismul, boala din pahar” cu povestea lui Constantin. La doar 20 de ani a fost ales ospatarul personal al ministrului apararii de atunci. O realizare pentru el. In scurt timp, insa, bucuria s-a transformat in cosmar. Accesul la bauturi fine, imposibil de gasit pe o piata autohtona stoarsa de saracie, dar si lacomia i-au schimbat dramatic

Suntem la Sibiu, intr-un restaurant cunoscut pentru… nuntile si botezurile pe care le gazduieste. Constantin e sef de sala. Il privim cum manevreaza atent sticlele de bautura si paharele. Toti il admira pentru puterea de care da dovada. Barbatul este alcoolic abstinent…de 12 ani.

“Mi-am pierdut familia si daca am pierdut familia am pierdut tot”, povesteste el. “Am pierdut prieteni, oameni din viata mea care pe 90 la suta i-am castigat, dar nu imi mai pot castiga anii de viata in care am baut. Aia sunt o pata neagra in viata mea”.

Perioada neagra a inceput odata cu incorporarea. “In armata pe vremea ceausista am fost ales ca ospatar al ministrului Apararii Nationale in perioada in care am facut armata in Bucuresti. Fiind ospatar al ministrului acolo era whisky, vinuri alese si stiti bine nu se gasea in comert si puteam bea nu ma controla nimeni . Beam cat vream. Nu beam foarte mult dar beam frecvent in fiecare zi. Sa nu ma intrebati cand am deveit alcoolic ca nici n-am simtit eu macar. Multa vreme dupa aia nu mai era o placere sa bei era o necesitate. Am ajuns sa beau dimineata cate o jumate de litru de palinca de Bihor din doua gaturi ca sa nu imi mai tremure mainile, sa-mi revin. Adica in meseria mea de ospatar trebuie sa duci o cafea, o … sa nu imi mai tremure mainile asta faceam in fiecare zi de dimineata de la sapte, devenisem alcoolic”

Ca orice alcoolic… devenise si un actor foarte bun. Initial, nimeni nu a realizat ca are probleme. Nici macar cea care i-a devenit sotie si i-a daruit doi copii. Dupa opt ani in care lucrurile nu doar ca nu s-au schimbat, ci s-au inrautatit, cei doi au sfarsit prin a divorta. “O certam, o faceam in toate felurile ca umbla cu unu cu altu’ . O jigneam pur si simplu. Si la un moment dat iti ajunge. Trebuie sa spuna cineva stop si ea a fost cea care a spus stop. Nu pot sa o judec ca a divortat de mine sau sa-i bag vreo vina”.

“Imi aduc aminte un episod: aveam o problema la stomac si am fost internat la spitalul militar si daca nu am baut 2-3 zile poti cadea in coma si cand nu bei si am cazut in coma postalcoolica. Vedeam soareci, insecte mici am ferit un dulap din ala de 200 de kg l-am luat ca pe o zdreanta. A doua zi mi s-a spus ca eu nu am stiut nimic. L-am luat si l-am dat deoparte pentru ca eu o vedeam acolo pe copila mea ca o mancau paianjenii si soarecii l-am dat deoparte ca pe o zdreanta”

Dupa familie, si-a pierdut si serviciul. S-a mutat cu parintii. Oameni simpli, de la tara, care s-au tinut insa departe de bautura. Au incercat si ei sa-si ajute baiatul. Constantin a ajuns, de mai multe ori, la psihiatrie. Tratamentul a fost insa ineficient. “Aveam o juma de ora pauza si toata lumea care era acolo se ducea si-si lua de baut. Seara era practic carciuma acolo nu spital. Eu mi-am dorit intotdeauna sa scap dar nu puteam demonul alcoolului nu te lasa daca te-a prins o data foarte greu iti da drumul.”

In urma cu 12 ani, fratele lui mai mare a auzit de Centrul pentru tratamentul dependentei de alcool de la Sura Mica-Sibiu. L-a convins sa se interneze si acolo. “Sunt doar doua drumuri: ori bei si te lasi de tot de alcool ori bei pana mori in cel mai fericit caz si spun asta fiindca poti sa ajungi la un spital de psihiatrie ca sa nu mai ai momente de luciditate toata viata. Adica sa-ti pierzi mintile. Eu am incercat de patru ori si am reusit nu m-am lasat. Sunt un om ambitios un om care vrea sa obtina de la viata asta ceva si eu am obtinut. Mi-am obtinut libertatea pentru ca atata vreme cat esti alcoolic, cat esti cu alcoolul in mana, esti un om inchis intr-o sticla. Depinzi de ea, nu o sa ai bani niciodata, prieteni adevarati, esti un om singur

Acum s-a recasatorit si si-a facut alti prieteni…la centru. Unde continua sa mearga aproape zilnic. Ii place sa le gateasca pacientilor si sa le impartaseasca din experientele sale…cu bautura.

“Acolo m-am nascut a doua oara si acolo e locul meu de suflet. Acolo e a doua casa. Acolo ma duc ca si la mine acasa. Acolo toti imi sunt prieteni Toti ma inteleg pe mine. Eu pot sa-i inteleg pe ei. Eu pot sa inteleg un alcoolic, altcineva….adica multa lume nu poate sa-i inteleaga . eu pot sa inteleg un alcoolic “.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula- presedinte Crucea Albastra Romania: “Ii vad pe oameni cum se ajuta dupa aceea intre ei . cum incearca sa-si construiasca o retea de sprijin .cum dezvolta o retea de sprijin . foarte putine categorii mi se par atat de frumoasa ca cei care au trecut prin dependenta si acum vor sa-i ajute si pe ceilalti.”

“Pana la urma din 1956 OMS-ul spune ca e boala. Traiesc impreuna cu oamenii aceeia recuperarea si e foarte frumos. Oricum, statul nu prea se implica in terapia antialcool si antidrog . avem o zona in care sigur ca se investesc bani dar si o alta zona in care nu investim deloc Daca avem o agentie nationala antidrog nu avem nicio agentie nationala antialcool”.

“Statul ar trebui sa se implice pentru ca statistic ar fi doua milioane de alcoolici dar adevarul e altul sunt mult mai multi. Ar trebui sa creeze centre cum e la Sura si sa le si subventioneze. In strainatate poti sa te duci cu asigurarile de sanatate, la noi nu. trebuie sa platest, or un alcoolic care a ajuns alcoolic nu mai are bani si atunci daca nu exista un frate, o sora, o mama sau cineva care sa-i dea bani o luna de zile nu se cunoaste daca stai acolo . Recazi, imediat recazi”

“La mine in viata oamenii sunt impartiti in doua grupe: unii nu le vine sa creada ca m-am lasat de baut si la unii care ma cunosc mai recent nu le vine sa creada ca am baut vreodata. Va dau un exemplu: fratele meu. Un bautor notoriu si din cauza alcoolului a si murit 42 de ani.“

“Sa ,pr era cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Puteam sa ajung in spital si puteai innebuni si atunci nu era cel mai bun lucru ca sa mori?”

Romania este pe locul trei in Europa in privinta mortalitatii la barbati si pe primul, in cazul femeilor la decese ce au la baza consumul excesiv de alcool.

Romania, locul 5 in lume la consumul excesiv de alcool. „Beau pentru organism, imi da putere. Apa te slabeste” (Preluare ProTV)

/0 Comentarii/în

Continuăm campania Stirilor Pro TV „Dependenta Romaniei: Alcoolul, boala din pahar” cu o statistica trista: Romania ocupa locul cinci in lume la consumul excesiv de alcool pe cap de locuitor.

Dincolo de cifre, situatia pare fara iesire. La tara, unde traieste jumatate din populatia tarii, cea mai saraca patura sociala, alcoolismul a atins cote de nestapanit. Se bea mult si prost. Bauturile contrafacute sau unele produse in gospodarii ataca agresiv organele vitale ale consumatorilor. Si se ajunge rapid la deces.

Suntem primii in Europa intr-un nedorit clasament al femeilor ucise in urma consumului excesiv de alcool. La segmentul barbati, ocupam locul al treilea. Romania insa nu are nicio strategie nationala prin care sa controleze fenomenul.

Lipsesc centrele de tratament pe banii statului, in timp ce in spitale paturile sunt ocupate de dependenti. In acelasi timp, sute de milioane de euro circula anual pe piata neagra a bauturilor. Ajung in buzunarele unor indivizi care speculeaza dependenta din cauza careia mor anual 20.000 de romani.

Dumestii Vechi, Vaslui. E doar ora noua dimineata si in ciuda vremii mohorate, e forfota mare la magazinul satesc. Nu se impart oale si tigai gratis, ci se da bautura la PET ….pe caiet. Si cum noroiul a invadat ulitele satului, oamenii au gasit repede si teme de discutie: primarul si asfaltarea.

In toiul discutiei apare clatinandu-se pe picioare vecinul de vis-a-vis. Nu intelege de ce s-au aprins spiritele, asa ca butoneaza telefonul. Inteleptul grupului, cel mai in varsta, ii atrage insa atentia.

Localnic: Mai suntem altii pe aici care bem de la „motorina” in sus.
Reporter: De ce beti, de bucurie, de necaz?
Localnic: La noi se bea si de bucurie si de necaz.
Localnic: De exemplu, pentru organism. Cat muncesc intr-un timp, imi da putere de a munci. Cand bei un pahar iti da putere. Apa te slabeste.

In tot acest timp, vanzatoarea ii serveste pe noii veniti. Daniel a venit aici sa-si inece amarul si sa spuna ce are pe suflet.

Reporter: Din ce traiti?
Localnic: Din ce muncesc,
Reporter: De ce beti?
Localnic: Sa va spun drept. Nevasta e in Italia, doi copii in Italia. M-a lasat. Seara sunt singur si ma gandesc unde-s copiii, ce fac si atunci beau, mai trece din suparari.

Pentru unii, poate parea ciudat faptul ca inca de dimineata oamenii se aduna la carciuma. Mai ales ca toti cei de aici nu au un loc de munca. Traiesc din venitul minim garantat si din ce mai castiga la negru muncind cu ziua. Insa asa se intampla in mai toate satele romanesti. Vorbim practic despre locul in care traieste jumatate din populatia tarii. Cei mai saraci romani.

Profesor conf. Univ. Dr. Constantin Necula, presedintele Crucea Albastra Romania: „Noi asistam social pana la urma toti lenesii. Nemunca este o dependenta de lene, noi pe aceia ii asistam social. Din nefericire, pe cei care real ar avea nevoie de sprijin pentru a si putea reveni nu ii ajutam niciodata.”

Intrebarea este: de ce? De ce consumul excesiv de alcool a devenit un sport national. De ce avem aproape trei milioane de alcoolici in Romania?

Profesor Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, presedinte Crucea Albastra Romania: „Ne aflam in fata unei otraviri foarte lente si foarte periculoase.”

Romulul Dascalu, presedintele Organizatiei Patronale a Industriei Alcoolului si Bauturilor Alcoolice Garantin Romania: „In acest moment, noua litri din zece, adica noua sticle din zece, sunt bauturi contrafacute . Practic, peste 90 la suta din bauturile spirtoase din Romania consumate de catre romani sunt contrafacute.

Aceste bauturi au continut extrem de mare de metanol, alcool superior. Sunt alcoolii rai din aceste bauturi care creeaza nu numai grabirea alcoolismului, adica instalarii alcoolismului la consumator, cat si afecteaza extrem de grav sistemul nervos, creierul, ficatul, pancreasul, stomacul.”

Asa ca nu e de mirare ca Organizatia Mondiala a Sanatatii sustine ca suntem pe locul cinci in lume la consumul de alcool pe cap de locuitor. E ingrijorator insa realitatea din teren arata ca situatia e chiar mai grava.

Romulus Dascalu: „Organizatia Mondiala a Sanatatii nu a stat sa socoteasca piata neagra, de aia sunt mari rezerve vis-a-vis de masuratorile lor, fiindca realitatea pe piata romaneasca este asta pe care v-o spun eu, fiindca sunt de zeci de ani in bransa asta si stiu ce se intampla.”

Asta inseamna ca numarul alcoolicilor din Romania ar putea fi mult mai mare. In acest moment, se stie oficial ca sunt aproape trei milioane, insa piata neagra si productia de alcool din gospodarie depasesc cu mult bautura vanduta legal, cu timbru, de pe piata.

Romulus Dascalu: „Este o piata nemaiintalnita din cele 28 de state europene, nu o sa gasiti nici in Bulgaria ceea ce se intampla in Romania. Sunt tot felul de tuici, cazane, cazanele, instalatii cata frunza si iarba in Romania, este sport national. Noi am numarat circa 300 de mii de cazane mici, mijlocii si mari. Le-am numarat la nivelul localitatii si dupa aia ne-am oprit ca tot mai erau si tot mai erau. Va spun ca este un sport national si nu vrea nimeni sa-l opreasca, mai ales ca banii negri proveniti din aceste bauturi au plecat si la partide au plecat si la lideri politici au plecat la institutiile de control ale statului.

Fiecare judet am ori prefectul, ori deputatii, ori pe ala de la Antifrauda, toti au, toti au. Toti primarii unde creste pruna au cazane. Dar toti primarii ca altfel nu castiga alegerile. Eu va spun realitatea. Nu exista primar sa n-aiba cazan, daca vrei sa castigi alegerile si nu te alege nici dracul daca nu-i imbeti in ziua alegerilor. Nu-i nimeni autorizat, dar nimeni.”

Iar ultima crestere a accizei la alcool a inrautatit si mai tare situatia. Bautura cu buletin de analize si timbru s-a scumpit si mai mult iar oamenii au uitat de ea. Ca sa va faceti o idee, daca in 2003 Imprimeria statului a tiparit aproape o jumatate de miliard de timbre pentru bauturi alcoolice, in 2015 s-au imprimat mai putin de 70 de milioane, insa numarul alcoolicilor a crescut.

Romulus Dascalu: „Problema alcoolismului este o problema extrem de grava. la bauturi contrafacute, conform masuratorilor noastre, se instaleaza in aproximativ o luna-doua. Ddica daca la bauturi curate, o vodka curata, un vin curat, se instaleaza, ma refer mai greu, se instaleaza poate intr-un an-doi, la bauturi contrafacute, datorita metanolului care efectiv bulverseaza sistemul nervos, il face praf, si datorita celorlalti alcooli rai din continutul bauturilor, practic avem de-a face cu un fenomen extrem de violent si ingrijorator, se instaleaza foarte repede.

Intr-o luna, doua devii dependent. Sa stiti ca cine spune in termeni populari „ti-ai baut mintile” sa stiti ca asa este. Ti-ai baut mintile daca bei bauturi din astea, ti-ai baut mintile, fiindca la un moment dat nu mai judeci. La un moment dat nu mai esti in stare nici sa-ti tii echilibru, dar nici sa rationezi si atunci intervine si violenta, fiindca o sa vedeti 70-80 la suta din datele pe care le avem de violenta se petrec in domeniul rural si sa petrec datorita consumului acestor tipuri de bauturi.”

Dar aceasta situatie nu ingrijoreaza pe nimeni.

Romulus Dascalu: „Acest fenomen este tratat cu mare indiferenta de catre Ministerul Sanatatii si il consider principalul vinovat si cu mare indiferenta de catre Ministerul Finantelor, recte ANAF, care nu fac niciun efort de a… „dle hai sa facem o data hai sa inchidem toate nenorocirile astea din tara.””

Mai mult, desi suntem recunoscuti la nivel mondial ca avem o mare problema cu alcoolul, chiar si mecanismele de combatere a alcoolismului infiintate prin lege nu sunt respectate. De exemplu in 2015 prin hotararea de guvern 160 s-a infiintat Consiliul National pentru Coordonarea Politicilor si Actiunilor de Reducere a Consumului Daunator de Alcool in Romania, sub coordonarea Ministerului Sanatatii. Biroul de presa a acestui minister ne-a raspuns in scris ca anul trecut a avut loc o prima sedinta a acestui consiliu in care s-a prezentat un proiect al Regulamentului de Organizare si Functionare al Consiliului. De atunci nu s-a mai intamplat nimic.

Tot Ministerul Sanatatii admite ca avem o problema reala cu alcoolul. Ca acesta este direct responsabil pentru producerea a aproximativ 60 de boli si contribuie la aparitia altor 200 foarte grave, intre care unele cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale si numeroase cancere. Asadar, alcoolul contribuie in diferite grade la majoritatea bolilor cronice de care sufera romanii, dar responsabilii nu au un plan concret de masuri.

Sursa: ProTV

52 de „ostatici” ai alcoolului şi drogurilor s-au vindecat la Şura Mică şi Şelimbăr

/0 Comentarii/în

Asociaţia Crucea Albastră din România, cu centre în Şelimbăr şi Şura Mică, a încheiat un nou proiect, marţi, 14 martie. Este vorba despre „Reabilitarea dependenţilor de alcool şi droguri din medii defavorizate”, un program care, potrivit conducerii, s-a finalizat cu rezultate importante. Cu această ocazie, la Aşezământul Nazaret din Şura Mică, a fost deschisă şi o expoziţie de lucrări realizate de beneficiari în cadrul orelor de terapie prin artă.

În deschiderea evenimentului, au vorbit dr. Holger Lux, manager de proiect și directorul centrului din Șura Mică, Gabriela Bălan, psiholog și psihoterapeut, psihoterapeutul Adriana Faur, Ana Maria Fulea, psiholog și psihoterapeut, Marius Oltean, director executiv Crucea Albastră, Ştefan Iancu, asistent de proiect, și Rareș Kerekeș, pictor și voluntar art-terapeut, alături de beneficiari ai proiectului. „Ne-am gândit să oferim o şansă celor care provin din medii defavorizate şi care, dependenţi fiind de un anumit viciu, nu puteau suporta cheltuielile în centru”, a spus dr. Holger Lux. Câţiva din echipa proiectului au fost chiar pacienţi în centru. De pildă, chiar asistentul proiectului, Ştefan, a fost beneficiar al centrului în 2010. “Eu am venit aici din cauza unei dependenţe de substanţe, droguri. De atunci, am învăţat multe şi astăzi ajut oamenii”, a spus acesta. De altfel, Rareş, fost “dependent de bere”, după cum se caracterizează, a beneficiat de serviciile centrului din Şura Mică, iar acum a revenit să îi ajute şi pe ceilalţi, prin cursurile de terapie prin artă. “Când am plecat de aici, am zis că vreau să revin alături de oamenii care au nevoie. Pentru mulţi dintre pacienţi, pictura a fost ceva nou. I–a prins repede. Le-a oferit posibilitatea de a se exprima liber şi creativ, deşi poate nu toţi dobândeau talente artistice”, a spus Rareş.

Un an plin de speranţe

Proiectul „Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate” s-a derulat timp de un an și a dus la identificarea a 75 de persoane dependente de alcool și droguri motivate pentru tratamentul de reabilitare, care nu puteau acoperi costurile tratamentului. Dintre acestea, 52 de persoane au fost internate într-unul dintre cele două centre patronate de Crucea Albastră din România, bărbați și femei, tineri, vârstnici sau adulți, din mediul rural și urban. Proiectul a avut o rată de retenție în program de aproximativ 80%, un număr de 42 de beneficiari rămânând internați pentru o perioadă de cel puțin o lună (până la şase luni de terapie). Din cei 52 de beneficiari ai proiectului, 13 au fost femei, iar 39 bărbaţi. De asemenea, a fost vorba de 23 tineri, 35 adulţi şi cinci vârstnici.

Activităţi în cadrul proiectului

În cadrul proiectului au avut loc, de asemenea, activități de întărire a capacității organizației, precum instruirea personalului terapeutic pentru lucrul optim cu persoane din medii defavorizate, participarea psihoterapeuților la cursuri internaționale de specialitate, includerea serviciului de consult și tratament psihiatric pentru toți beneficiarii, introducerea terapiei prin artă la cele două centre, dotarea unei săli de fitness la centrul pentru bărbați, achiziționarea de materiale și echipamente pentru ergoterapie (prelucrare a lemnului și croitorie) și organizarea unor evenimente și activități culturale și educaționale. Printre artiștii care au fost invitați să discute cu pacienții despre recuperarea din dependența de alcool și droguri și pentru a susține lecturi, lecții de artă sau concerte, s-au aflat scriitorii Dan Sociu și Cristian Fulaș, artiștii plastici Laurențiu Zloteanu și Rareș Kerekeș, și Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Ela & Solo, cvartetul Intermezzo, taraful Școlii de Muzică de la Hosman și rapperul Dragonu.

„Considerăm că rezultatele proiectului nostru demonstrează cu prisosință nevoia existentă actualmente pentru tratamentul rezidențial de reabilitare de tip comunitate terapeutică accesibil persoanelor care se confruntă cu dependența de alcool sau droguri, precum și utilitatea și eficiența acestuia. În acest scop, vă invităm să susțineți alături de Asociația Crucea Albastră din România adoptarea de către statul român a unei politici publice de finanțare a costurilor tratamentului de reabilitare în cadrul comunităților terapeutice, prin intermediul asigurărilor sociale și medicale, pe baza principiului subsidiarităţii practicat de multă vreme în spaţiul Uniunii Europene„, a mai spus dr. Holger Lux, coordonatorul proiectului şi directorul centrului.

Asociația Crucea Albastră din România este o organizație umanitară afiliată la Federația Internațională a Crucii Albastre, care are ca misiune asigurarea de asistență de specialitate dependenților de alcool și de droguri. Asociația patronează două centre de reabilitare psiho-socială de tip comunitate terapeutică pentru persoanele dependente de alcool, droguri, jocuri de noroc sau cu alte dependențe – un centru pentru bărbați, aflat în Șura Mică, și un centru pentru femei, aflat în localitatea Șelimbăr.

Pr. Constantin Necula: Dragostea față de omul băutor începe în momentul când îl ajuți să-și vadă căderea

/0 Comentarii/în ,

Articol din seria Alcoolismul – o problemă de sănătate publică în România

Alcoolismul este interpretat drept o rupere de spiritualitate, dar în același timp, biserica îi vede pe cei dependenți de alcool ca pe niște oameni încercați, care caută mântuirea și sunt supuși alcoolului. Preotul Constantin Necula, Președintele Asociației „Crucea Albastră”, România, vorbește în interviul de mai jos despre cauzele, efectele și soluțiile pentru alcoolism, din perspectivă religioasă.

Cum vă explicați apariția alcoolismului, care este originea sa  spirituală?

Cred că avem de a face cu o disfuncție spirituală. Alcoolismul, ca orice declasare a echilibrului uman, nu are origini spirituale ci tocmai ruperi de spiritualitate nasc altfel de sete decât cea după Dumnezeu. Ce știu precis este că le este foarte greu specialiștilor să identifice cauzele alcoolismului. Dacă vreți e un complex de dureri care izbucnesc la suprafață. Experiența mea personală a identificat o sumă de cauze, parte ținând de fracturi ale sufletului, parte de biotopul vieții cotidiene. Izolări și însingurări nerodnice, tensiuni economice sau sufletești, fisuri ale voinței sau disfuncții de comunicare, lovituri ale vieții sau înrederi absurde și alte sute de obturări ale verticalității umane. O mare lipsă de iubire și înțelegere. Uneori a dependentului cu sine.

Medicii insistă asupra faptului că alcoolismul nu este o simplă neputinta, un viciu, ci este o adevarată boală. Care este părerea bisericii vis a vis de acești oameni, dependenți de alcool?

Chiar dacă în anul 1953 OMS a declarat alcoolismul ca boală și apoi l-a impus ca atare în literatura de specialitate, cercetările recente nu mai insistă asupra acestui aspect. Cred că e și o atitudine de conservare în ce privește fondul economic al problemei, gândiți-vă ce ar însmena să pensionăm de boală toți alcoolicii, ce relevanță ar mai avea efortul nostru de recuperare a lor în plan social, familial ori duhovnicesc. Alcoolismul, ca tot ceea ce înseamnă complex de disfuncții- sufletești și trupești, nu poate fi etichetat simplist ori înghesuit într-o definiție monodirecționată. Biserica vede alcoolicii ca oameni încercați, care caută mântuirea și sunt supuși ispitei alcoolului. Dependența lor este privită ca păcat, fără ca prin aceasta să fie diminuată demnitatea lor umană sau posibilitatea mântuirii lor, care ține de Harul și Mila lui Dumnezeu. Sunt subiect pentru rugăciunea particulară a preotului și comunitară a comunității bisericești. O spun în cunoștință de cauză, știind cât de mult face rugăciunea și redescoperirea lui Dumnezeu în procesul recuperării alcoolicului. El este fratele, ori sora, credincioșilor din biserică. Uneori nu ne place să-i vedem, mirosul ori prezența lor fizică nu ne convin, dar ei sunt cu noi, în Liturghiile Bisericii, în spovedaniile celor care-i iubesc și susipină dureros, neștiind ce să mai facă pentru ei, pentru vindecarea lor, pentru așezarea lor în normalitatea familiei, a dragostei celor ce-i iubesc.

Se mai poate spune atunci că alcoolicul are voință?

Ea este diminuată, dar e acolo. Alcoolismul nu demontează chipul slavei lui Dumnezeu din om ci doar îl afectează, ruginind pârghiile care mișcă voința spre Dumnezeu. Unii dintre alcoolici fac eforturi de voință extrem de mari pentru a fi recuperați, alții caută ajutor, alții se complac în drama lor, nu o dată transformată în tragedie. Pentru că ei nu sunt singuri în demersul vieții lor. Când cad, rănesc pe toți din jur. Când se ridică, la fel, bucură toată lumea din jur. Fără să exagerez, bucură cosmosul întreg.

Care este rolul familiei în această ecuație? Când contribuie familia la întreținerea acestui fenomen?

În căderea alcoolicului, un rol dureros. În restaurarea sa, un rol dureros. Cine crede că familia nu suferă din astfel de distrugeri de viață se înțeală. Familia joacă un rol de co-dependență de atitudinea alcoolicului. Cea mai gravă culpă a familiei este acceptarea vinovată, mai ales din rușine socială, a stării de fapt. Îndemn familia să reacționeze. Fără violență și cuvinte multe, în fond vorba multă sărăcia…iubirii, fără să mai accepte comportamentele acestea care derutează familiile. De mii de ori m-am întristat de ideea că oamenii nu reacționează din interese legate de pacea familiei. Cum poate fi pace cu un om chinuit de războiul unei patimi? Sunt femei care spun că nu reacționează pentru că au nevoie copiii de un tată. De acord, în principiu, dar practic numai model nu este un om deformat de alcool. Cereți ajutor, nu mai admiteți să fiți tratați ca niște anexe ale alcoolismului. Nu există o soluție magică a scoaterii din alcoolism. Dragostea față de omul băutor începe în momentul când îl ajuți să-și vadă căderea. Nu acceptați ca normalitate ruperea alcoolicului de valorile care v-au făcut să-l iubiți, nu încercați singuri să-l vindecați. Personal, în ani de muncă în contextul fenomenului, am învățat că intervenția în echipă este singura cu sorți de izbândă.

De fapt, care ar trebui să fie atitudinea corectă, sănătoasă, pentru a  fi de un real folos persoanei alcoolice?

În primul rând informarea corectă asupra fenomenului. Nu-i de zâmbit subțire la consumul de alcool, nici de lăsat garda jos. Apoi este foarte important să protejați alcoolicul de propriile căderi, identificând corect motivele și contextele dependenței sale. Nici un alcoolic nu se vindecă singur. Cereți ajutor oamenilor care se pricep cu adevărat. Medicul de familie și preotul duhovnic, unde acesta există, sunt primele zale de rezistență într-un lanț al recuperării alcoolicului. Tendința de a pedepsi ultimativ, amenințând fără conținut ori certând persoana fără încetare, nu fac decât să sporească presiunea și tensiunea care a dus la căderea în dependență. Apoi trebuie răbdare. Un soi de răbdare activă, în care aștepți rezultatul terapiei dar conlucrezi cu alcoolicul și terapeutul. Știu că e greu și pare teorie ce spun, dar este singura posibilitate să ajutați conștient. În nici un caz terapia nu se face prin cârpeli edicamentoase ori la plesneală.

Ce trebuie să facă preotul pentru a-l ajuta pe om să își învingă patima beției?

Preotul, ca orice specialist implicat, trebuie să cunoască fenomenul în amănunțime. Să se mențină el însuși departe de consumul de alcool și, pe cât posibil, să postească neconsumând alcool, dedicând efortul acesta celor care consumă prea mult. Rugăciunea de însoțire a alcoolicului este una, a te ruga cu el, alta. A te ruga pentru el dimpreună cu familia ori comunitatea este alta. E datoria ta de preot să-i spui că greșește, fără a-l însătăni pentru aceasta, căutând momentul lui de pocăință în care să-i propui mijloacele specifice de terapie și restaurare umană. În contextul muncii la „Crucea Albastră” (CARO) le datorez beneficiarilor noștri cultura în domeniu. Ei m-au învățat să nu judec păcatul, să nu-i jignesc pe cei în nevoi și să dezvolt o cultură a comunicării adevărului Evangheliei specific domeniului. Parte din rezultatele pozitive ale CARO se datorează muncii unui coleg preot, Pr. Valentin Delcă, dispus să-i ajute, să-i asculte și să le povestească despre Dumnezeu. E un efort de cordialitate și respect. Reciproc.

Există anumiți sfinți care sunt de ajutor celor care se luptă cu alcoolul?

Toți sfinții sunt în ajutorul lor. Mai mult, Dumnezeu Însuși iubește pe alcoolic și-l sprijină când vrea să se izbăvească din robia păcatului. Nu avem sfinți specializați în combaterea alcoolismului. Ei ne sunt dăruiți de Dumnezeu ca mijlocitori rugăciunilor și eforturilor noastre de mântuire. Fiecare dintre noi avem evlavie la unul sau altul sau la foarte mulți din acești minunați „colegi de mântuire”. N-aș vrea să cădem în idolatrizări ieftine, care ne pasc dese ori, să punem pe fișa postului unuia sau altuia dintre sfinți vindecarea vreunei patimi sau alteia. Cuminți, ne stau alături. Știu că sunt duhovnici care indică unul sau altul din Acatiste ori cutare sau cutare rugăciune. Perosnal cred că postul și rugăciunea sunt mijloace ferme de ajutrare dar ele trebuie completate cu munca în echipă, cu oameni dedicați ajutorării alcoolicului.

Încă există controverse, la nivel medical, asupra existenței unei gene a alcoolismului. Pe de altă parte, în Cărarea Împărăției, Părintele Arsenie Boca vorbește despre păcatele care se moștenesc în neam, de la o generație la alta. Dumneavoastră ce părere aveți?

Personal cred că omul este ființă educabilă. Că ascunderea după „genetică” a unor căderi înseamnă o formă de diluare a responsabilității, un fel de aruncare a vinei asupra lui Dumnezeu. Părinții Bisericii, și Părintele Arsenie nu face opinie separată, arată că mântuirea- procesul educațional cel mai de preț, este un dar al lui Dumnezeu dar și o încordare persoanală. Ce spune Părintele trebuie înțeles ca un semnal de alarmă asupra generațiilor care se maturizează că este nevoie de atenție, că tot ceea ce lucrăm acum împotriva voii lui Dumnezeu nu afectează doar persoana noastră ci tot ce însemană fondul genetic al neamului. Omul nu este o insulă singuratică ci un continent din care se desprind frumusețile altor continente. Eu cred, repet, în forța regeneratoare a educației în duhul lui Dumnezeu. Educație fundamentată pe lucrarea Duhului Sfânt prin Tainele Bisericii: Botez, Mirungere, Împărtășire, Spovedanie, Cununie, Maslu și Preoție, care naște și face vii aceste Taine în mijlocul poporului mai mult sau mai puțin credincios.

Care considerați că sunt pașii transformării unui alcoolic într-o persoană sănătoasă?

Conștientizare, căutarea vindecării, aflarea terapeutului, răbdare, curaj, curaj, curaj. Medicamentul de bază rămâne iubirea, care toate le rabdă și toate le depășește, puterea fiind născută tocmai din recunoașterea slăbiciunii.
Nu există vindecare desăvârșită de nici un păcat, să ne înțelegem. Eu remarc că folosim cuvinte prea neutre pentru finalizarea câte unui proces de restaurare a omului. Omul nu e un produs final ci un proces continuu, un subiect nealineat al iubirii lui Dumnezeu. Cei care au trecut prin dependență știu ce zic, e o teamă care-i însoțește mereu, multă vreme și o disciplină continuă. Fără glumițe de grup- hai, numai o bere…Fără nici o clipă de batjocorire a efortului făcut de ceilalți pentru tine. Devin niște curajoși timizi, fragili și puternici deopotrivă, fie că vorbim de bărbați sau de femei. Sunt niște oameni minunați, plini de atenție și foarte deschiși să ajute.

Ce recomandări practice aveți pentru aceste persoane?

În primul rând să ceară ajutor, să nu se rușineze sau încăpățâneze. De obicei nu o fac de bunăvoie. Evitați multe neplăceri personale, ca să nu mai spun ale celor pe care-i iubiți, dacă renunțați la platoșa suficienței. Noi vă vedem, ne doare cum vă ascundeți alcoolismul în orgolii stupide. Apoi puneți-vă nădejdea, chiar când nu o aveți, în Dumnezeu nu în oameni, știind însă că Dumnezeu lucrează prin oameni. Uitați-vă mai des în ochii copiilor voștri, pentru pacea lor nici un efort nu e prea mare.

Poate fi tratat alcoolismul?

Nimeni nu tratează alcoolismul. Ci alcoolicul. Din nefericire, alcoolul, sursă de venit la bugetul de stat, ca și jocurile de noroc, dependențe imorale, este „protejat de lege”. Ne complacem într-un joc periculos, care ucide din culpă suflete. Dacă am vrea cu adevărat să refacem starea de sănătate a unui popor de aici ar trebui să începem, de la identificarea consumurilor care rup voința omului, îl înrobesc și-l transformă în dependent. Deci da, alcoolismul se tratează prin voință politică, prin politici sociale. Până atunci, tratăm alcoolicul.

Sursa: Sibiu100.ro

Părintele Necula, mesaj pentru marșul împotriva avortului: ”Nu trăim ca să murim, trăim ca să înviem”

/0 Comentarii/în

Părintele Constantin Necula a transmis un mesaj video prin care se popularizează Marșul pentru Viață, ce va fi organizat sâmbătă, 26 martie. ”Importantă nu pare a fi viața pentru cei care-și trăiesc viețile, dar pentru cei care-și asumă viața cu adevărat ei știu că dincolo de ea este începutul vieții adevărate. În fond, noi nu trăim ca să murim, trăim ca să înviem și atunci în contextul în care înviem, toate lucrurile pe care le facem trebuie să aibă o valoare.

E important să învățăm să trăim între valori, să le cultivăm, iar principala valoare rămâne viața. Sigur, nu putem să obligăm pe nimeni să înțeleagă întotdeauna cum gândește un creștin sau cum gândește Dumnezeu situația vieții, dar e bine din când că de numele de viață e legat până la sfârșitul veacurilor de Christos și atunci când e legat de Christos acest termen înseamnă și conținut de Christos. Cu alte cuvinte, țineți de viață, pentru că atunci țineți și de Christos”, spune părintele Necula în mesaj, răspunzând la întrebarea ”ce este viața?”.

Evenimentul va începe la ora 13:00, având ca punct de pornire Catedrala mitropolitană “Sfânta Treime” din Sibiu şi va continua pe câteva străzi din centrul oraşului.

Un  mesaj cu adevărat emoționant l-a trimis un sibian cu picioarele amputate. ”Viața ca să ajungem tot acolo, noi ne-o facem. Are urcușuri, are coborâșuri… Vedeți cum arăt? Eu am gândit că nu voi merge niciodată, și totuși, Dumnezeu cu mâna lui m-a pus pe picioare”. Iar un copil a fost destul de concret: ”Iubesc viața, îmi place să mă joc!”

Organizatorii evenimentului spun că prin acest eveniment se doreşte sensibilizarea societăţii civile asupra mai multor aspecte:

  • existența, unicitatea, demnitatea și valoarea fiecărui om începând din momentul conceperii;
  • situațiile defavorabile, precum sarcina nedorită, statutul marital, situația economică etc pot aduce femeiaîntr-o criză de sarcină;
  • răspunsul la această criză nu este întreruperea de sarcină, ci sprijinirea mamei, înainte și după naștere, de către tatăl copilului, familie, prieteni, culte, societatea civilă, stat;
  • persoanele care au trecut prin experienţa întreruperii de sarcină şi care regretă acest lucru, au nevoie continuă de sprijin şi susţinere;
  • necesitatea înfiinţării de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, cu scopul consilierii şi sprijinirii mamelor aflate în criză de sarcină.
  • Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţi pentru Viaţă, Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS), Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români – Sibiu (ASCOR), Asociaţia Părinţi pentru Viitor şi Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Marşul pentru viaţă are loc, în această zi, în peste 100 de oraşe din România şi Republica Moldova.

Dependența sau adicția

/0 Comentarii/în

Ce este dependența? Ce este adicția? De ce nu pot oamenii să se oprească singuri din consumul de alcool sau de droguri? Femeile pot fi dependente? …

Acestea și multe alte întrebări apar în mintea oricărei persoane care a întâlnit, cel puțin o dată, o persoană dependentă de alcool sau de droguri. Din păcate multe din aceste întrebări rămân fără răspuns sau, mai rău, își găsesc răspunsuri greșite. Dorința noastră este de a face puțină ordine în ceea ce înseamnă dependența sau adicția, ce este și ce nu este această problemă, iar dacă te confrunți cu ea, cu siguranță acest material te va ajuta să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine.

Dependența poate fi înțelesă în mai multe feluri și poate fi interpretată din mai multe perspective. Pentru a putea cuprinde acest fenomen, în complexitatea lui, și pentru a avea o înțelegere universală, este bine să avem în vedere atât sensul comun, general înțeles de majoritatea oamenilor, dar în egală măsură este utilă și o abordare științifică, clinică, pentru a afla și dedesupturile bio-psiho-sociale complexe care se subscriu acestei probleme.

DEX-ul definește termenul ”adicție” în felul următor: “dependență față de un drog, cu tendința creșterii progresive a dozelor”, iar pentru termenul “dependență” aceași sursă oferă următoarea definiție: “situația de a fi dependent; stare, raport de subordonare”. Medicina înțelege dependența sau adicția ca fiind “stare de intoxicație cronică rezultând din absorția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorție”.

În concluzie dependența este o strare de intoxicare, în care tendința este de a crește doza substanței consumate, în mod repetat, până în punctul în care persoana pierde controlul, iar vocea conștiinței nu mai are glas.

În ceea ce privește dependența la femei, lucrurile nu sunt cu mult diferite față de cea a bărbaților. Totuși există o serie de caracteristici de gen care descriu și conturează dependența în cazul persoanelor de sex feminin. Așadar, pentru a înțelege corect care sunt manifestări tipice dependenței și pentru a nu atibui cauze greșite comportamentului persoanei dependente, este important să vedem care sunt aceste caracteristici și manifestări tipice femeilor dependente.

Consumul tăinuit

Prima și cea mai importantă caracteristică este consumul tăinuit. Acest lucru face foarte greu de recunoscut o persoana de sex feminin care în mod repetat întrece măsura și se află în faza de abuz de alcool. Consumul pe ascuns, acasa, când nu e nimeni în jur este o caracteristică pe care o întâlnim la toate femeile dependente.

Absența sau consunul controlat în situații sociale

Strâns legată de prima caracteristică se află capacitatea femeilor de a-și controla consumul în diferite contexte sociale. Chiar dacă vorbim de o persoană dependentă, dacă este femeie, aceasta reușește să se abțină de la a consuma alcool la diferitele petreceri la care participă, ba chiar și acasa, în prezența membrilor familiei sau a prietenilor, reușește să nu consume de față cu aceștia.

Rușinea și vinovăția

Aceste sentimente sunt prezente la orice persoană dependentă de alcool indiferent de vârstă sau sex. Totuși atunci când vorbin de femei lucrurile stau puțin diferit. În cazul acestora nivelul și intensitatea acestor sentimente este mult mai mare și mai puternică, lucru care îngreunează foarte mult procesul de conștientizare a problemei și mai ales acceptarea ajutorului.

Media de vârstă mai mare

Dat fiind faptul că dependența de alcool se instaleaza mai greu decât în cazul celorlalte dependențe (de droguri, medicamente, jocuri de noroc etc…), coroborat cu faptul că femeile tind să consume singure, pe ascuns, duc la o întârziere în indentificarea de către familie sau prieteni a problemei, și deci vorbim de o perioada de câțiva ani de consum abuziv și dependentă ascunsă.

Suportul si înțelegerea

În cazul femeilor atât suportul cât și înțelegerea este deficitară. Motivele sunt multiple și foarte diferite, dar este foarte clar că înțelegerea acestui fenomen de către membrii familiei este mult mai grea decât în cazul bărbaților. Sprijinul și suportul partenerului de viață este mult mai scăzut decât în caz reciproc.

Aceste caracteristici particulare ale consumului de alcool la femei nu s-au dezvoltat întâmplător. Ele au apărut ca reacție a acestora la atitudinile societății și a culturii civice în ceea ce privește dependența în general și cu precădere a imaginii depre ”femeia dependentă”. Comunitatea și societatea în general, indiferent de nivelul de analiză (de la micro -soț, copii – la macro – angajator, comunitate în care trăiești) blamează mult mai mult consumul femeilor decât cel al bărbațiilor. Cultura și educația în ceea ce privește consumul de alcool este mult mai permisivă în cazul bărbațiilor decât în cazul femeilor. Dacă întrebi un copil ” Ce este mai grav, să bea mama sau tata?” răspunsul cel mai des întâlnit va fi ”Să bea mama.” asta chiar dacă, așa cum pot  confirma copiii care au în familie un părinte dependent de alcool, consecințele sunt aceleași, fie că părintele dependent este tatăl sau mama.

Problema dependenței de alcool este complexă și complicată. Blamarea și judecarea persoanelor aflate în această situație nu ajută, ba chiar duce la intensificarea acesteia.

Având în vedere complexitatea și intensitatea emoțiilor implicate în această situație, pentru a putea rezolva această problemă este absolut necesar ajutorul unui specialist. Fie că vorbim de o persoană familiarizată cu ce înseamnă dependența de substanță și tratamentul acesteia, fie că vorbim de unități specializate în tratamentul dependențelor, este necesar ca atât persoanele dependente cât și aparținătorii acestora să caute și să solicite ajutorul lor.

Acum că știi ce este dependența și cu ce se confruntă femeile dependente poate că o să ai o atitudine mai tolerantă față de ele (sau de tine), poate că o să faci ceva pentru a întinde (sau a-ți întinde) o mână de ajutor. Dar cel mai important este să știi că nu trebuie să te lupți sau să pretinzi altora să se lupte singure cu această problemă. Există o solușie, există o ieșie din acest calvar, iar noi împreună cu tine, o putem găsi și o putem implementa.

Proiectul „Reabilitarea dependentilor de alcool si droguri din medii defavorizate” se incheie cu rezultate notabile

/0 Comentarii/în

Asociația Crucea Albastră din România vă invită marți, pe data de 14 martie 2017, ora 14, la Așezământul Nazaret din Șura Mică, în apropiere de Sibiu (Șoseaua Sibiului nr. 141), cu ocazia evenimentului de încheiere a proiectului „Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

În cadrul evenimentul de încheiere vom prezenta rezultatele proiectului și o expoziție de lucrări realizate de către beneficiari în cadrul orelor de terapie prin artă. Vor vorbi dr. Holger Lux, manager de proiect și directorul centrului din Șura Mică, Gabriela Bălan, psiholog și psihoterapeut, Ana Maria Fulea, psiholog și psihoterapeut, Marius Oltean, director executiv Crucea Albastră din România și Rareș Kerekeș, pictor și voluntar art-terapeut, alături de beneficiari ai proiectului. Evenimentul va fi precedat de un concert Dragonu, duminică pe 12 martie, ora 17, la Șura Mică, pentru beneficiul pacienților și al prietenilor și partenerilor asociației Crucea Albastră.

„Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate”

Proiectul „Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate” s-a derulat timp de un an și a dus la identificarea a 75 de persoane dependente de alcool și droguri motivate pentru tratamentul de reabilitare, care nu puteau acoperi costurile tratamentului. Dintre acestea, 52 de persoane au fost internate într-unul dintre cele două centre patronate de Crucea Albastră din România, bărbați și femei, tineri, vârstnici sau adulți, din mediul rural și urban. Proiectul a avut o rata de retenție în program de aprox. 80%, un număr de 42 de beneficiari rămânând internați pentru o perioadă de cel puțin o lună (până la 6 luni de terapie).

Iată ce zice Petre, un beneficiar de 49 de ani din București, dependent de alcool, care după trei luni de terapie s-a întors la slujba de muncitor în construcții: „Foarte mult m-a ajutat proiectul. Și grupul m-a ajutat, și orele de terapie cu grupul, și cu doamna psiholog, și ergoterapia. Înainte să plec mi-am făcut pregătirea pentru afara și asta mi-a prins foarte bine. Și acum vine cineva la mine și zice ‘Chiar nu mai bei și tu o bere’, se întâmplă exact cum ne-a învățat acolo cu anturajul. Și eu nu mă ascund, nu ocolesc, le zic ‘Băi băieți, beți voi, că eu am băut destul’ și îmi iau o apa sau un suc și n-am treabă”. Silviu, un tânăr roma de 19 ani din comuna Satu Nou, județul Constanța, dependent de droguri așa-zis etnobotanice, după o ședere de trei luni la centrul de reabilitare, declară: „M-a ajutat să stau la centrul de la Șura Mică pentru că, în primul rând, nu aveam suficiente informații, nu știam care sunt metodele și nu eram destul de puternic ca să mă las de droguri singur. M-a ajutat să mă redescopăr pe mine și calitățile pe care le am, să îmi prețuiesc mai mult familia, să mă bucur că trăiesc. M-a ajutat personalul enorm de mult, pentru că ei chiar se implică în chestia asta, terapiile de grup, felul în care împletesc cei de acolo utilul cu plăcutul, religia cu psihologia.”. La finalul curei, Silviu a lucrat o vreme pentru o terasă din stațiunea Mamaia, apoi s-a reîntors acasă, unde s-a confruntat cu o recidivă, depășită odată cu relocarea la București, unde lucrează în prezent ca ospătar.

În cadrul proiectului au avut loc, de asemenea, activități de întărire a capacității organizației, precum instruirea personalului terapeutic pentru lucrul optim cu persoane din medii defavorizate, participarea psihoterapeuților la cursuri internaționale de specialitate, includerea serviciului de consult și tratament psihiatric pentru toți beneficiarii, introducerea terapiei prin artă la cele două centre, dotarea unei săli de fitness la centrul pentru bărbați, achiziționarea de materiale și echipamente pentru ergoterapie (prelucrare a lemnului și croitorie) și organizarea unor evenimente și activități culturale și educaționale. Printre artiștii care au fost invitați să discute cu pacienții despre recuperarea din dependența de alcool și droguri și pentru a susține lecturi, lecții de artă sau concerte, menționăm scriitorii Dan Sociu și Cristian Fulaș, artiștii plastici Laurențiu Zloteanu și Rareș Kerekeș și interpreții Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Ela&Solo, cvartetul Intermezzo, taraful Școlii de muzică de la Hosman și rapperul Dragonu.

Asociația Crucea Albastră din România este o organizație umanitară afiliată la Federația Internațională a Crucii Albastre, care are ca misiune asigurarea de asistență de specialitate dependenților de alcool și de droguri. Asociația patronează două centre de reabilitare psiho-socială de tip comunitate terapeutică pentru persoanele dependente de alcool, droguri, jocuri de noroc sau cu alte dependențe – un centru pentru bărbați, aflat în localitatea Șura Mică, și un centru pentru femei, aflat în localitatea Șelimbăr, ambele în apropiere de Sibiu.

Considerăm că rezultatele proiectului nostru demonstrează cu prisosință nevoia existentă actualmente pentru tratamentul rezidențial de reabilitare de tip comunitate terapeutică accesibil persoanelor care se confruntă cu dependența de alcool sau droguri, precum și utilitatea și eficiența acestuia. În acest scop, vă invităm să susțineți alături de Asociația Crucea Albastră din România adoptarea de către statul român a unei politici publice de finanțare a costurilor tratamentului de reabilitare în cadrul comunităților terapeutice, prin intermediul asigurărilor sociale și medicale, pe baza principiului subsidiarităţii practicat de multă vreme în spaţiul Uniunii Europene.

Aproape 2.000 de bărbaţi s-au născut a doua oară, la Şura Mică: „Mi-a lipsit totul…”

/0 Comentarii/în

Viaţa lor era distrusă. În fiecare dimineaţă, se trezeau cu gândul să dea cât mai repede un pahar pe gât, să tragă cât mai iute pe nas un pacheţel de etnobotanice ori să meargă la cazino, să îşi încerce norocul, ca în celelalte zile, până noaptea târziu. Nu mai aveau prieteni, familii, soţii sau copii. Sau cel puţin nu mai ştiau de nimic altceva decât de acele plăceri care le deveniseră dependenţe, le schimbaseră viaţa. „Nu mai aveam nimic!”, „Eram praştie în fiecare seară!”, „Mi-a lipsit totul…” sunt doar câteva dintre mărturisirile celor care s-au născut a doua oară, într-un loc pe care îl numesc Paradis. Aşezământul „Nazaret” este centrul unde şi-au revenit la viaţă aproape 2.000 de bărbaţi dependenţi de alcool, droguri sau jocuri de noroc, în cele două decenii de existenţă. Sâmbătă, au avut loc Zilele Porţilor Deschise, când foşti pacienţi au venit, bucuroşi să revadă locul unde au reînceput existenţa, alături de familii, soţii şi copii, şi să povestească despre noua lor viaţă.

De cele mai multe ori, sunt priviţi cu dispreţ sau blamaţi în societate, pentru că suferă de o boală ce nu se tratează cu o simplă pastilă. Sunt alcoolici, iar aceşti oameni au nevoie de cei dragi alături, care să le decidă cursul vieţii, pentru că ei nu o mai pot cârmui. În cea mai  mare parte, familiile sunt cele care apelează la centre specializate de recuperare, iar ei, mai mult forţaţi de împrejurări, acceptă schimba­rea şi, inclusiv, revenirea la viaţă. Sunt 20 de ani de când, constant, trec pragul bărbaţi ce vin să îşi schimbe destinul pe care l-au dus, în mod voit, pe alte căi, din păcate vicioase, la Aşezământul Nazaret din Şura Mică. Astăzi, când îşi aduc aminte de viaţa de dinainte de recuperare, lacrimile le curg şi­roaie. Pentru a le păstra confiden­ţialitatea identităţii, o să înlocuim numele celor cărora le-am aflat poveştile.

Un „profesionist”

Paul, din Făgăraş, este tată a doi copii şi soţul Mariei. Până acum şapte ani, era dependent de alcool de mai bine de 15 ani. „Eram un profesionist”, mărturiseşte, cu amar, Paul. Nu îşi mai regăsea locul acasă, în familie, iar copiii nu îl mai recunoşteau drept părintele lor. Soţia plângea în fiecare zi, dar Paul îşi îneca necazul în alcool, consumând până la un litru de băutură pură pe zi. Cea care a vrut viaţa înapoi pentru toţi cei patru a fost Maria. Dacă îl salva pe Paul, îşi salva întreaga familie. Din vorbă în vorbă, a aflat de centrul de recu­perare de la Şura Mică. „Prima dată a ales familia să vin, dar până la urmă mi-am dat seama că trebuie să fiu şi eu ajutat. Beam în afara orelor de program, dar nu mi-am pier­dut serviciul. Lucram în învăţă­mânt”, povesteşte Paul. Îşi amin­teşte şi despre prima zi la Şura Mică. Era confuz, nu îşi găsea locul. „Familia mea a ştiut să lupte pen­tru mine. Apoi, am învăţat şi eu”, mărturiseşte, privindu-şi soţia în lacrimi. A vrut să urmeze tratamentul la „Nazaret” o lună, dar, la insisten­ţele soţiei, a stat trei luni sub su­pravegherea specialiştilor din Şura Mică. „După ce am ieşit, am fost cu fruntea sus. Pot să declar că, în primul rând, a fost voinţa care m-a ajutat, apoi a fost ceva de sus, de la Dumnezeu”. De atunci, nu a mai căzut în păcatul alcoolului şi, astăzi, priveşte viaţa altfel. A revenit la fostul loc de muncă, de unde îşi luase concediu fără plată, şi şi-a recă­pătat familia şi prietenii.
„Dacă nu venea aici, totul se prăbuşea. Nu mai mergea nimic, iar copiii nu îl acceptau”, adaugă soţia. Vin, împreună, constant la centrul din Şura Mică şi văd aici, de fiecare dată, lumina care i-a dat forţa lui Paul pentru a se recupera. Acum, la Făgăraş, ajută şi alţi dependenţi de alcool sau alte droguri să-şi reclădească viaţa.

O viaţă distrusă de două sticle de spirt medicinal, zi de zi

Despre boala alcoolismului vorbeşte şi Radu, un tânăr care a ajuns la Şura Mică la insistenţele tatălui său. De meserie este zidar şi a fost plecat, o perioadă, în Un­garia. Şi-a găsit refugiul tot în bău­tură, ajungând să consume două sticle de spirt medicinal, de 70 de grade, zilnic. „Mai ales seara mă făceam praştie. Mi se obişnuise organismul şi puteam să duc mult. Acum, vreau să mă reabilitez”, spu­ne bărbatul, care este de o lună şi o săptămână internat la Aşeză­mântul Nazaret. A mai fost aici şi acum zece ani, dar a picat din nou în viciul alcoolismului. Este vizitat de tatăl său, din Şelimbăr, şi do­reşte, acum, să înceapă o viaţă nouă, să îşi întemeieze o familie şi o carieră.

Sute de mii de euro la jocurile de noroc

Potrivit dr. Lux Holger, directorul „Aşezământului Nazaret”, 60% dintre cazurile tratate la instituţia pe care o conduce sunt de alcoolism. 30% reprezintă dependenţii de droguri, iar 10% de jocurile de no­roc. Ultima dependenţă este, relativ, nouă, dar a distrus, de asemenea, zeci de vieţi. Este şi cazul lui Marius, care, de două luni, a terminat tratamentul la „Nazaret”. Înainte să vină aici, cheltuia sute de mii de euro la jocurile de noroc şi con­suma droguri. „Am venit din proprie iniţiativă. Am vrut să mă schimb. Aici am găsit oameni cu probleme mai mari sau mai mici decât mine.  Mi-am reorganizat viaţa”, spune tână­rul, care a fost dependent de jocuri mai bine de 15 ani. Despre reve­nirea acasă, spune că a fost difi­cilă. A trebuit să îşi înlocuiască vechile obiceiuri cu alte hobby-uri. „Acum fac sport. Nu am recăzut în aceste vicii. Am revenit la afacerile pe care le conduceam. Va fi bine”, încheie încrezător.

80 de lei/ zi

Ziua Porţilor Deschise este orga­nizată în fiecare an, în vară. De 20 de ani, dr. Lux Holger se află la con­du­cerea Aşezământului „Nazaret”. Spune că principala condiţie pentru internare este ca pacienţii să îşi dorească să se recupereze. „Sigur că în unele cazuri există o anumită presiune, din partea familiei, a prietenilor. Aş spune chiar că este necesară, pentru ca omul să îşi dea seama că trebuie să schimbe ceva dacă vrea să fie mai bine. Câteodată, şi pe patroni îi afec­tează.  Nu vor să piardă angajaţi buni. De pildă, patronul unei firme şi-a trimis angajatul la terapie şi a suportat costurile”, spune dr. Lux Holger. O zi de terapie, cazare şi masă costă, pentru un pacient, 80 de lei/ zi. Costurile sunt completate de Crucea Albastră din România (cu sediul la Sibiu), organizaţia de care aparţine aşezământul, con­dusă de pr. Constantin Necula, preşedintele asociaţiei.

Sursa: Tribuna

O zi cu Părintele Necula

/0 Comentarii/în ,

Este preotul cel mai apropiat de oameni și a doborât toate canoanele, ținând conferințe în pușcării, declarându-se iubitor de rock după drama din clubul Colectiv și predicând cuvântul Domnului în „stradă”. Teolog, profesor, preot, duhovnic, român, Părintele Constantin Necula este considerat un fenomen în biserică.

Coleg de cancelarie cu Președintele ţării

În fosta mănăstire, un birou nu foarte mare, dar ticsit cu o mulțime de cărți dintre cele mai diverse  – de la vechi Biblii la Radu Paraschivescu  – este locul unde părintele Constantin Necula își primește oaspeții, discipolii, prietenii, curioșii. Îmi zic, știind pe cine primea în dimineața aceasta, că va avea cu siguranță întârziere. Dar nu, la 9 fix, părintele Necula iese din biroul său, însoțind invitata la care se gândea cu bucurie decuseară: luptătoarea de kick-boxing  Cristiana Stancu. Nimic surprinzător în această vizită: non-conformismul preotului Necula este deja cunoscut, iar apropiații îi știu pasiunea pentru sport, pentru multe sporturi. Palmele sale, atunci când îmi strâng mâna, o atestă: palme largi, obișnuite să pareze mingi de fotbal! „Da, am fost cândva portar, până când era să o pățesc, și mi-a distrus mama tot echipamentul!”, își amintește părintele. Fotbalul și handbalul erau pasiunile lui, dar nu a mai continuat deoarece mama sa i-a distrus o pereche de încălțăminte sportivă în urma unei accidentări, pentru a nu-l mai vedea vreodată suferind din cauza sportului. Viața lui este o lungă înșiruire de activități, de la a preda la Facultate, slujirea ca preot, grija de credincioși, cu timp și fără timp, și cea de cap al familiei.

Tot din altă viață  vine și trecutul de profesor de fizică, colegii din cancelarie (un anume cuplu Carmen și Klaus Iohannis!, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, din Sibiul anilor ’90) dar și sclipirea din ochi când povestește de performanțe. Nu neapărat sportive, ci umane.

După plecarea invitatei îmi spune: „Cristiana este o tipă senzațională, a făcut Teologie și acum e campioană de kick-boxing! Mondială! Şi are doar 24 de ani”.

Este și vârsta ucenicilor săi.  Părintele Constantin Necula, mergând pe strada, de la Catedrala Mitropoliei Ardealului, cu hramul Sfânta Treime, spre Mitropolie, de la Mitropolie, spre miezul nopții, spre casă, în sutană dar cu ochii jucăuși, zâmbind de sub o căciuliță neagră pe părul șaten, are ceva din liniștea și firescul filosofilor din Grecia Antică: un Socrate contemporan ce se plimbă alături de discipolii săi, înaintează plutind, iar tinerii de lângă el îi sorb cuvintele, îi răspund, primesc bucuroși îmbrățișarea sa: îmbrățișare de ardelean, de brașovean chiar, puternică, de-ţi rupe coastele.

Un Socrate pe străzile Sibiului

Știam că în seara zilei de 6 noiembrie, la Catedrală se va ține o slujbă de pomenire pentru cei adormiți în urma tristului eveniment de la clubul Colectiv ( 30 octombrie) și am încercat să-l găsesc acolo pe părintele Constantin Necula. După-amiaza fusese la Agnita, la slujba Sfântului Maslu, dar seara l-am revăzut în catedrală vorbind în mijlocul camerelor de filmat: Necula este printre cei câțiva preoți care au știut cum vorbi jurnaliștilor, iar ei îl apreciază și îl căută.

Rare sunt momentele când părintele e singur. Ziua sa începe în zori și se termină la miezul nopții. Veșnic conectat (la rețele sociale, dar și la cugetările și durerile semenilor săi) veșnic în mișcare, veșnic încercând să ofere răspunsuri. Mai tot timpul este înconjurat de tineri, discipolii săi, și nu numai. Mulți sunt studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, cei care îi ascultă cursurile de Omiletică și Catehetică, adică cele care-i învață pe viitorii preoți cum să le vorbească credincioșilor. O arta conversației pe care părintele Necula o are nativ. Desigur, pe părintele Necula îl poate vedea oricine pe Youtube, vorbind oamenilor, indiferent de vârstă, de condiția socială, de nivelul intelectual.

În perioada studenției mele l-am întâlnit și eu, de două ori, la Iași, vorbind despre „îndumnezeirea maidanului” și despre cum tinerii teologi trebuie să nu rămână închiși în propria lor lume. Era asaltat de studenți de la diverse facultăți cu întrebări mereu surprinzătoare. În București, la finalul lunii octombrie, a susținut o conferință într-un foișor special amenajat la Biserica Icoanei, iar locul s-a dovedit, ca de obicei, neîncăpător. Timp de o oră a vorbit despre necesitatea credinței în viața oamenilor, iar pe tineri i-a îndemnat să-și asume și  să-şi mărturisească credința. Seara s-a încheiat cu troparul „Hristos a Înviat din morți”!

În marea catedrală din Sibiu, întocmită după planurile Sfintei Sofia din Istanbul, „în urmă cu puțin timp”, își începe părintele Necula parastasul, „s-a terminat Taina Sfântului Maslu, când biserica a fost plină. Pentru noi, şi dacă am fi fost singuri, ar fi fost aceeaşi valoare pentru că noi aici ne întâlnim cu Dumnezeu, nu cu mulțimea”. În seara acelei zile, slujba de pomenire a fost intensă, iar rugăciunile care cereau iertare și odihnă pentru cei adormiți i-au adunat pe toți unii lângă alții. Rugăciunea și gândul purtat că în fond cu toții am suferit în urma incendiului din clubul Colectiv a fost cea care ne-a unit. Îndemnul la a nu uita de cei adormiți era mai puternic decât orice altă diferență: „Eu țin foarte mult să-i pomenim pe oamenii aceștia (de la Colectiv n.red.)”, afirma părintele Necula, ulterior. „Am văzut că mulți nici măcar nu sunt de confesiune ortodoxă, dar chiar nu mă interesează, îi iubesc pentru că sunt copiii poporului meu. Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Și cred că este un pic aconfesional de data asta”. Un semn că adevărata credință este iubire de semeni, indiferent de credința acestora.

Altruism în rugăciune

„Hai să bem o cafea, amară ca viața!”, glumește părintele-profesor. Mereu pus pe glume, el nu și-a pierdut niciodată curiozitatea pentru științele exacte. Absolvent de liceu cu profil real, e mereu la curent cu ultimele noutăți din fizică, chimie, filosofie, dar când vine vorba de preoție și de slujirea oamenilor, părintele prinde un alt contur. De la modul șugubăț de a te descoase pentru a-ți cunoaște sufletul până la seriozitatea părintelui duhovnicesc ce își învăță ucenicii, nu e decât un pas. Și pentru că era dimineață, a deschis Ceaslovul – cartea ce împarte ziua în momente de rugăciune și ne-a citit: „Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, miluiește-mă, văzând neputința sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta în ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun…”

L-a făcut cadou, ulterior. Cu o dedicație:  „Pentru că iubirea nu este confesională”.

Părintele Constantin Necula este și președintele Asociației Crucea Albastră din România, prin care este oferit ajutor de specialitate pentru cei bolnavi de alcoolism, consumatorilor de droguri și familiilor acestora. O activitate ce are în vedere mai ales latura de slujire (diaconia) a aproapelui aflat în suferință. În demersul său, părintele Necula face apel la rolul pe care îl are credința în viața fiecărui om, iar asumarea acestei credințe îl face altruist,  o calitate pe care o are din copilărie: „Credința nu te face nici mai bun și nici mai rău. Îți oferă cadrul formal și informal în care să poți trăi o serie de realități, în general foarte deschise spre colaborarea cu celălalt, spre cordialitate și convivență. Un om care-și ia în serios creștinismul este un om dispus „la celălalt”. Sigur, el nu poate accepta toate devierile morale sau sociale ca fiind fundamente ale altruismului. Definiția prietenului altruist? Omul care te apără pe tine de tine însuți. Ori credința te îndeamnă să rostești adevărul, să crești în sinceritate chiar când asta te face antipatic. Religia creștină este construită tocmai pe simpatie reciprocă”.

Asumarea prin credință

Îmi spune că este trist, tocmai citise, pe smartphone, un articol despre altruismul copiilor care nu au crescut în familii creştine… „Dădea bine în presă. Este limpede că presa umanismului secular încearcă să inducă informații și mai ales cifre irelevante pentru a le amesteca între cele relevante. La noi ar fi fost simplu. Semnarea actelor pentru înscrierea la ora de religie a dovedit că 96,5 % (ajuns acum la 98%) dintre copiii și părinții din România au fost altruiști: au semnat nu doar pentru o materie – ora de religie, ci și pentru niște oameni – profesorii de religie și pentru o instituție – cultul de care aparțin. Și eșantionul a fost reprezentativ. Altfel, despre altruismul umaniștilor seculari ar fi periculos să concluzionez după spusa unui reprezentant de marcă al lor, profesor, care spunea la TVR 1, cu maxim altruism, că și-ar dori 6000 de colegi de religie cu dosare penale. Altruismul se naște în rugăciune, nu în procese penale”.

Bucuria de a fi creștin și asumarea acestui statut, dorința de a ajuta cu timp și fără timp, posibilitatea de a fi la curent cu ultimele noutăți din varii domenii pentru o largă deschidere către celălalt, pasiune și determinare, acestea le-am văzut la părintele profesor Constantin Necula: alura și chipul unui părinte duhovnicesc la care toți vin în căutarea unui răspuns. I-am pus și noi câteva întrebări.

„Bolnav” de pariuri sportive, tratat la Şura Mică

/0 Comentarii/în

Alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, toate au fost luate, iniţial, ca distracţii. De la un pahar, au urmat altele, de la un joint, au continuat cu câte 20 pe zi, iar de la un leu au putut să parieze peste 8.000 de lei. Pe toate le-au tratat, la început, cu indiferenţă, dar ele, de fapt, au creionat dependenţe. Sunt zeci de oameni, în Aşezământul Nazaret din Şura Mică, primul Centru pentru Bărbaţi de Reabilitare pentru Dependenţe din România, care vor să-i dea uitării viciile şi să renască. Vor să dea vieţii o a doua şansă, iar pentru asta sunt sprijiniţi de cei de la centrul care, sâmbăta trecută, a aniversat două decenii de existenţă, ani în care s-au tratat aici peste 1.700 de oameni.

Marea majoritate, vreo 60% dintre pacienţi, au fost internaţi din cauza alcoolului, alţi 30% s-au luptat cu drogurile, iar 10% îşi consumau viaţa între jocurile de noroc. Potrivit lui Holger Lux, directorul centrului de bărbaţi, vârstele persoanelor care vin să se trateze aici diferă, de la dependenţă, la dependenţă. În general, tinerii consumă excesiv droguri şi au o pasiune aparte, la fel de intensă, pentru jocurile de noroc, iar bărbaţii ce trec de vârsta de 40 de ani pot ajunge dependenţi de alcool. La Şura Mică au renăscut oameni din diferite zone ale ţării. Câţiva dintre ei au povestit, iar din dorinţa de a le păstra anonimatul, am apelat la prenume false.

8.400 de lei, cea mai mare sumă investită în pariuri

Paul este dintr-un oraş din Ardeal. Are circa 26 de ani, o viaţă înainte şi mult entuziasm. Numai că existenţa lui a fost „picurată” de vicii. Nu vorbim de alcool sau droguri în exces, ci de pariuri sportive. Pentru el, ca pentru mulţi alţii, totul a început ca o joacă. Când avea 15-16 ani, mergea cu prietenii, cu 1-2 lei, să îşi încerce norocul, pariind pe echipele de fotbal, tenis sau baschet. „Fiind informatician, nu am încercat niciodată ruleta sau alte maşinuţe. Ştiam că dacă maşinuţa e programată să nu îţi dea bani, nu îţi dădea. Mai bine vedeam eu la televizor ceva real, un eveniment adevărat”, spune Paul. La început a fost o joacă, mai târziu, însă, transformată în stil de viaţă. „A fost o distracţie mult timp. Am început cu câţiva prieteni. Anii au trecut, iar distracţia mea s-a…maturizat. Simţeam atunci că am şi un anume fler. De multe ori, mă bazam pe statistică şi interpretam exact rezultatele”, povesteşte tânărul. Paul avea serviciu, iar banii pe care îi primea îi investea în pariuri, în speranţa că îi va înmulţi. Paria aproape în fiecare zi, iar cel mai mult spune că a băgat 8.400 de lei şi a câştigat 25.000 de lei, bani pe care i-a investit în haine, bijuterii şi, bineînţeles, din nou, pariuri. Într-un final, şi-a dat seama că nu e bine ce face şi a ales să meargă în Danemarca. În principal, a plecat să studieze, dar i s-a părut o oportunitate şi pentru a scăpa de acest viciu. A zis că în străinătate se va lua cu alte activităţi, dar dorinţa lui nu s-a adeverit. A stat acolo zece luni, dar i-a fost dor de adrenalina pe care o simţea când paria pe meciurile sportive, aşa că s-a apucat din nou. „Acum două-trei luni ajunsesem să nu mai am bani de chirie, de mâncare”, mai spune Paul. Întoarcerea în România e strâns legată de acest viciu. Pentru că apartamentul în care stătea îi permitea să mai găzduiască pe cineva, i-a întins o mână de ajutor unui amic. Acesta s-a mutat în Danemarca, la Paul, şi muncea la o firmă. Pentru că urma să ia salariul şi nu avea card pe care să îl primească, Paul s-a oferit să îl ajute şi în acest caz.
„I-am dat datele cardului meu, ca să i se livreze banii. Chiar am vrut să îl ajut, dar eram atât de îngropat în datorii…”, spune tânărul. Numai că, după ce a primit banii, Paul s-a gândit să îi înmulţească. Aşa, a scos banii de pe card, fără să ştie prietenul lui, şi i-a pariat. Din nefericire, a pierdut toţi cei 7.000 de lei, pentru că nu a câştigat nimic. Fiindu-i teamă de reacţia camaradului său, şi-a sunat iute familia, ca să îl ajute. Colegul său fusese închis la puşcărie, iar frica de ce ar putea să se întâmple l-a determinat, a doua zi, să se întoarcă acasă. S-a întors acum o lună, într-o sâmbătă. Ulterior, i-a spus amicului din Danemarca tot ce a făcut. Reacţia lui era schimbătoare: „A spus că trebuia să îi zic, că am fi rezolvat problema împreună, că mă înţelege, că şi el a avut situaţii de-astea. După aceea, şi-a schimbat atitudinea şi îmi spunea că asta a fost cea mai bună decizie, de a pleca, că dacă mă găsea cine ştie ce făcea”. Paul a zis că era conştient că ceea ce făcuse era furt şi că nu putea să mai scoată bani din pariuri sportive. Aşa că, după două zile, s-a prezentat la Şura Mică. Acum este mai liniştit şi spune că nu i-a fost greu să se acomodeze. Totuşi, încă îi este teamă de… fostul caracter. „Eu mă simt destul de bine acum, dar poate dacă ar fi să pariez pe mine sau pe fostul eu nu ştiu dacă eu, cel actual, sunt favorit. Probabil că adevărata tentaţie va fi când voi ieşi de aici. Mai mult tânjesc după prietenii mei, după viaţa pe care aş fi putut să o am”, spune Paul.

De la o doză/ zi la… 20

Centrul din Şura Mică şi-a deschis, sâmbătă, porţile, pentru zeci de foşti pacienţi. Printre ei, şi Mihai, un tânăr ce s-a confruntat cu dependenţa de etnobotanice, acum şase-şapte ani. Totul a început când Mihai a plecat din oraşul natal, la facultate. Acolo, anturajul l-a făcut să trăiască o viaţă cruntă. „Le-am descoperit pe Internet, le-am comandat. Era o senzaţie nouă, ceva ce nu mai simţisem, dar pe care o căutam de fiecare dată”, spune Mihai. La început, se mulţumea cu 1-2 pliculeţe de etnobotanice, mai târziu ajungând la o doză de 20/ zi. „M-am interiorizat foarte tare, voiam să fiu singur, să fac ce vreau. Nu-mi păsa de nimic”, povesteşte Mihai. Pe atunci, era angajat la o firmă, el urmând Informatica. Toţi banii pe care îi câştiga îi cheltuia pe această plăcere. A încercat să se salveze, alături de un prieten, dar nu a putut de unul singur. Aşa că a descoperit centrul de la Şura Mică, unde a stat, anul trecut, trei luni. Astăzi, spune că a renăscut.

„Moştenire” de la părinţi: alcoolul

Alcoolul este o problemă des întâlnită. „România e printre primele zece ţări din lume la consum de alcool, aş spune că se bea într-o <> sau într-o inconştienţă mai degrabă. Mulţi oameni alunecă pe panta dependenţei. Avem o vorbă: că nu e o ruşine să fii bolnav, ci e o ruşine să nu te tratezi”, este de părere directorul Centrului de la Şura Mică. De problema sa s-a ocupat şi Stelian. A fost aici aproape trei luni, din disperarea de a-şi reface drumul vieţii. De 20 de ani, este dependent de băutură. „Probabil am copiat de la părinţi. Mă trimiteau în pivniţă să aduc sticle de vin. Prima oară nu am băut, dar apoi îmi mai puneam şi eu un pahar, două, trei… Până am ajuns să beau zi şi noapte, oriunde”, povesteşte Stelian. A pierdut tot ce avea: soţie, frate, mamă, prieteni şi… imagine. A fost internat la Psihiatrie, dar după o lună de tratament a revenit acasă tot cu gândul la băutură. A furat, a vândut, a avut dosare penale, a luat amenzi şi a avut alte probleme cu poliţia, toate din cauza băuturii. „Am zis că aici e ultima mea şansă. Şi aşa a fost. Aici am reîn­viat. Acum sunt foarte bine şi abia aştept să îmi fac prieteni noi”, încheie Stelian.

Un soi de tabără pentru a doua viaţă

În Aşezământul Nazaret îşi regăsesc destinul 30 de oameni. Pe lângă cele şapte dormitoare de 2-4 paturi, sală de mese, bucătărie, verandă şi foişor în curte centrul are mai multe dotări de recreere, printre care o sală de club pentru activităţi de grup, televizor, dvd-player şi o colecţie de filme, bibliotecă, masă de ping-pong, bici­clete,  microfermă de animale, livadă şi grădiniţă de legume.
Alături de casa veche a aşezământului, Crucea Albastră din România a construit Casa Olarului, cu finanţare principală de la Crucea Albastră Internaţională prin fonduri din Norvegia, inaugurată în iulie 2014.
Pe strada Principală nr. 405, în Şura Mică, pot veni oamenii care vor să îşi dea o altă şansă. Pentru asta, trebuie să recunoască dependenţa şi să fie motivaţi pentru terapie. Contribuţia standard pentru o lună de terapie este de 1.800 lei, iar internarea se face pentru minim o lună şi maxim şase luni. După tratament, ei sunt încurajaţi să se alăture grupurilor externe de suport şi să participe la Ziua Porţilor Deschise, aşa cum a fost sâmbătă, când oamenii s-au adunat la Centru, şi-au amintit de vechile lor poveşti de viaţă, de renaşterea lor şi s-au rugat în Biserica din localitate pentru o viaţă bună. Informaţii suplimentare se pot afla la numărul de telefon 0269/ 577. 316.

Sursa: Tribuna.ro