„Bolnav” de pariuri sportive, tratat la Şura Mică

Alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, toate au fost luate, iniţial, ca distracţii. De la un pahar, au urmat altele, de la un joint, au continuat cu câte 20 pe zi, iar de la un leu au putut să parieze peste 8.000 de lei. Pe toate le-au tratat, la început, cu indiferenţă, dar ele, de fapt, au creionat dependenţe. Sunt zeci de oameni, în Aşezământul Nazaret din Şura Mică, primul Centru pentru Bărbaţi de Reabilitare pentru Dependenţe din România, care vor să-i dea uitării viciile şi să renască. Vor să dea vieţii o a doua şansă, iar pentru asta sunt sprijiniţi de cei de la centrul care, sâmbăta trecută, a aniversat două decenii de existenţă, ani în care s-au tratat aici peste 1.700 de oameni.

Marea majoritate, vreo 60% dintre pacienţi, au fost internaţi din cauza alcoolului, alţi 30% s-au luptat cu drogurile, iar 10% îşi consumau viaţa între jocurile de noroc. Potrivit lui Holger Lux, directorul centrului de bărbaţi, vârstele persoanelor care vin să se trateze aici diferă, de la dependenţă, la dependenţă. În general, tinerii consumă excesiv droguri şi au o pasiune aparte, la fel de intensă, pentru jocurile de noroc, iar bărbaţii ce trec de vârsta de 40 de ani pot ajunge dependenţi de alcool. La Şura Mică au renăscut oameni din diferite zone ale ţării. Câţiva dintre ei au povestit, iar din dorinţa de a le păstra anonimatul, am apelat la prenume false.

8.400 de lei, cea mai mare sumă investită în pariuri

Paul este dintr-un oraş din Ardeal. Are circa 26 de ani, o viaţă înainte şi mult entuziasm. Numai că existenţa lui a fost „picurată” de vicii. Nu vorbim de alcool sau droguri în exces, ci de pariuri sportive. Pentru el, ca pentru mulţi alţii, totul a început ca o joacă. Când avea 15-16 ani, mergea cu prietenii, cu 1-2 lei, să îşi încerce norocul, pariind pe echipele de fotbal, tenis sau baschet. „Fiind informatician, nu am încercat niciodată ruleta sau alte maşinuţe. Ştiam că dacă maşinuţa e programată să nu îţi dea bani, nu îţi dădea. Mai bine vedeam eu la televizor ceva real, un eveniment adevărat”, spune Paul. La început a fost o joacă, mai târziu, însă, transformată în stil de viaţă. „A fost o distracţie mult timp. Am început cu câţiva prieteni. Anii au trecut, iar distracţia mea s-a…maturizat. Simţeam atunci că am şi un anume fler. De multe ori, mă bazam pe statistică şi interpretam exact rezultatele”, povesteşte tânărul. Paul avea serviciu, iar banii pe care îi primea îi investea în pariuri, în speranţa că îi va înmulţi. Paria aproape în fiecare zi, iar cel mai mult spune că a băgat 8.400 de lei şi a câştigat 25.000 de lei, bani pe care i-a investit în haine, bijuterii şi, bineînţeles, din nou, pariuri. Într-un final, şi-a dat seama că nu e bine ce face şi a ales să meargă în Danemarca. În principal, a plecat să studieze, dar i s-a părut o oportunitate şi pentru a scăpa de acest viciu. A zis că în străinătate se va lua cu alte activităţi, dar dorinţa lui nu s-a adeverit. A stat acolo zece luni, dar i-a fost dor de adrenalina pe care o simţea când paria pe meciurile sportive, aşa că s-a apucat din nou. „Acum două-trei luni ajunsesem să nu mai am bani de chirie, de mâncare”, mai spune Paul. Întoarcerea în România e strâns legată de acest viciu. Pentru că apartamentul în care stătea îi permitea să mai găzduiască pe cineva, i-a întins o mână de ajutor unui amic. Acesta s-a mutat în Danemarca, la Paul, şi muncea la o firmă. Pentru că urma să ia salariul şi nu avea card pe care să îl primească, Paul s-a oferit să îl ajute şi în acest caz.
„I-am dat datele cardului meu, ca să i se livreze banii. Chiar am vrut să îl ajut, dar eram atât de îngropat în datorii…”, spune tânărul. Numai că, după ce a primit banii, Paul s-a gândit să îi înmulţească. Aşa, a scos banii de pe card, fără să ştie prietenul lui, şi i-a pariat. Din nefericire, a pierdut toţi cei 7.000 de lei, pentru că nu a câştigat nimic. Fiindu-i teamă de reacţia camaradului său, şi-a sunat iute familia, ca să îl ajute. Colegul său fusese închis la puşcărie, iar frica de ce ar putea să se întâmple l-a determinat, a doua zi, să se întoarcă acasă. S-a întors acum o lună, într-o sâmbătă. Ulterior, i-a spus amicului din Danemarca tot ce a făcut. Reacţia lui era schimbătoare: „A spus că trebuia să îi zic, că am fi rezolvat problema împreună, că mă înţelege, că şi el a avut situaţii de-astea. După aceea, şi-a schimbat atitudinea şi îmi spunea că asta a fost cea mai bună decizie, de a pleca, că dacă mă găsea cine ştie ce făcea”. Paul a zis că era conştient că ceea ce făcuse era furt şi că nu putea să mai scoată bani din pariuri sportive. Aşa că, după două zile, s-a prezentat la Şura Mică. Acum este mai liniştit şi spune că nu i-a fost greu să se acomodeze. Totuşi, încă îi este teamă de… fostul caracter. „Eu mă simt destul de bine acum, dar poate dacă ar fi să pariez pe mine sau pe fostul eu nu ştiu dacă eu, cel actual, sunt favorit. Probabil că adevărata tentaţie va fi când voi ieşi de aici. Mai mult tânjesc după prietenii mei, după viaţa pe care aş fi putut să o am”, spune Paul.

De la o doză/ zi la… 20

Centrul din Şura Mică şi-a deschis, sâmbătă, porţile, pentru zeci de foşti pacienţi. Printre ei, şi Mihai, un tânăr ce s-a confruntat cu dependenţa de etnobotanice, acum şase-şapte ani. Totul a început când Mihai a plecat din oraşul natal, la facultate. Acolo, anturajul l-a făcut să trăiască o viaţă cruntă. „Le-am descoperit pe Internet, le-am comandat. Era o senzaţie nouă, ceva ce nu mai simţisem, dar pe care o căutam de fiecare dată”, spune Mihai. La început, se mulţumea cu 1-2 pliculeţe de etnobotanice, mai târziu ajungând la o doză de 20/ zi. „M-am interiorizat foarte tare, voiam să fiu singur, să fac ce vreau. Nu-mi păsa de nimic”, povesteşte Mihai. Pe atunci, era angajat la o firmă, el urmând Informatica. Toţi banii pe care îi câştiga îi cheltuia pe această plăcere. A încercat să se salveze, alături de un prieten, dar nu a putut de unul singur. Aşa că a descoperit centrul de la Şura Mică, unde a stat, anul trecut, trei luni. Astăzi, spune că a renăscut.

„Moştenire” de la părinţi: alcoolul

Alcoolul este o problemă des întâlnită. „România e printre primele zece ţări din lume la consum de alcool, aş spune că se bea într-o <> sau într-o inconştienţă mai degrabă. Mulţi oameni alunecă pe panta dependenţei. Avem o vorbă: că nu e o ruşine să fii bolnav, ci e o ruşine să nu te tratezi”, este de părere directorul Centrului de la Şura Mică. De problema sa s-a ocupat şi Stelian. A fost aici aproape trei luni, din disperarea de a-şi reface drumul vieţii. De 20 de ani, este dependent de băutură. „Probabil am copiat de la părinţi. Mă trimiteau în pivniţă să aduc sticle de vin. Prima oară nu am băut, dar apoi îmi mai puneam şi eu un pahar, două, trei… Până am ajuns să beau zi şi noapte, oriunde”, povesteşte Stelian. A pierdut tot ce avea: soţie, frate, mamă, prieteni şi… imagine. A fost internat la Psihiatrie, dar după o lună de tratament a revenit acasă tot cu gândul la băutură. A furat, a vândut, a avut dosare penale, a luat amenzi şi a avut alte probleme cu poliţia, toate din cauza băuturii. „Am zis că aici e ultima mea şansă. Şi aşa a fost. Aici am reîn­viat. Acum sunt foarte bine şi abia aştept să îmi fac prieteni noi”, încheie Stelian.

Un soi de tabără pentru a doua viaţă

În Aşezământul Nazaret îşi regăsesc destinul 30 de oameni. Pe lângă cele şapte dormitoare de 2-4 paturi, sală de mese, bucătărie, verandă şi foişor în curte centrul are mai multe dotări de recreere, printre care o sală de club pentru activităţi de grup, televizor, dvd-player şi o colecţie de filme, bibliotecă, masă de ping-pong, bici­clete,  microfermă de animale, livadă şi grădiniţă de legume.
Alături de casa veche a aşezământului, Crucea Albastră din România a construit Casa Olarului, cu finanţare principală de la Crucea Albastră Internaţională prin fonduri din Norvegia, inaugurată în iulie 2014.
Pe strada Principală nr. 405, în Şura Mică, pot veni oamenii care vor să îşi dea o altă şansă. Pentru asta, trebuie să recunoască dependenţa şi să fie motivaţi pentru terapie. Contribuţia standard pentru o lună de terapie este de 1.800 lei, iar internarea se face pentru minim o lună şi maxim şase luni. După tratament, ei sunt încurajaţi să se alăture grupurilor externe de suport şi să participe la Ziua Porţilor Deschise, aşa cum a fost sâmbătă, când oamenii s-au adunat la Centru, şi-au amintit de vechile lor poveşti de viaţă, de renaşterea lor şi s-au rugat în Biserica din localitate pentru o viaţă bună. Informaţii suplimentare se pot afla la numărul de telefon 0269/ 577. 316.

Sursa: Tribuna.ro