Draga prietena
Draga prietena,
Iti scriu o scrisoare pentru ca nu pot sa vorbesc cu Tine despre ceea ce iti voi scrie in continuare. Chiar daca m-as uita in ochii Tai nici atunci nu as putea sa iti transmit intelegerea mea pentru ce anume incerci sa ma ocolesti. Nu as putea sa iti spun ca nu gasesc nimic de condamnat in atitudinea ta pentru ca te inteleg cu foarte multa dragoste. Stiu ca nu mi-ai permite sa iti vorbesc despre boala pe care o ai si ne-am preface ca aceasta nici nu exista.
Iti scriu, te vad cu ochii minti, Tu vei citi aceasta scrisoare si o vei ascunde repede fata de membrii familiei tale dar sper sa o recitesti atunci cand te simti singura si crezi ca nu te vede nimeni.
Iti scriu pentru ca vreau sa sti ca avem ceva in comun, ceva ce ne leaga si iti spun de la inceput ca acest lucru este bautul tau care te sperie de moarte.
Poti sa ai orice varsta, poti sa fi studenta, mama tanara, femeie de afaceri, sotia oricui din oras sau de la tara, poti fi bunica. Poti fi extravertita, introvertita, dar curajul Tau vine din pahar.
Poate ca bei de luni sau de ani, cu toate acestea ai fi prima care ar nega si s-ar opune vehement daca cineva te-ar numi alcoolica, betivana, decazuta dar stiu ca in sufletul Tau indoiala s-a cuibarit deja pentru ca simti ca poate au dreptate.
Fiind femeie, esti mai secretoasa, ascunzi bautul chiar si fata de tine, bei in “camara”,iti ascunzi bautura in locuri doar de tine stiute, intre cearceafurile curate din dulap , rufele murdare din masina de spalat sau in spatele ghivecelor mari de flori din casa.
Poate esti reaua familiei, poate ti-ai pierdut locul de munca si familia, poate ai fost batuta, copiilor le e rusine cu tine, ai ajuns jucaria neputincioasa a acestei boli.
Oriunde te afli in acest moment poti avea speranta. Nu meriti suferinta, condamnarea, milogeala celor din jurul tau “daca ne-ai iubi cu adevarat, nu ai mai bea”. – te intereseaza doar persoana ta, / sa-ti fie rusine, fata cu studii superioare,-ai avut toate posibilitatile, nesimtita, imputita etc. etc. Nu esti egoista, rea, monstru fara suflet, dimpotriva.
Esti o femeie bolnava de o boala incurabila. Ca omul fara picior caruia nu-i mai creste altul la loc, ca diabeticul, ca bolnavul de inima. Repet, nu meriti sa suferi, sa tremuri, sa te simti pedepsita pentru ca Tu esti bolnava, oricum i-ai imbolnavit pe toti din jurul tau si cu totii va chinuiti.
Ai putea sa intrebi de unde stiu toate acestea despre Tine?
Stiu pentru ca sunt sau mai bine zis am fost exact ca tine. Cu foarte mare greutate am recunoscut si am admis ca eram neputincioasa in fata alcoolului.
In urma cu 15 ani, am alaturat numelui meu cuvantul – alcoolica.
Am venit singura la Vurpar, in iulie 2002, si am cerut ajutor.
Am povestit viata mea, modul meu autodistructiv de a bea, ca am sot, am adoptat 2 copii minori, ca nimeni nu mai da doi bani pe mine, ca sunt distrusa si disperata, de multe ori am fost batuta, legata si dusa la spitalul de nebuni , daca nu ma lasam internata, pe urma ma internam de buna voie la alte unitati spitalicesti, cu diferite motive, interne, ginecologice, dar niciodata nu recunosteam ca sunt alcoolica.
Aici la Vurpar am constientizat prima data natura exacta a bolii mele, am inteles ca as putea sa incep sa ma vindec, sa ma intorc in societate, sa fiu membru deplin al familiei mele, ca pot sa lucrez si ca nu trebuie sa sufar si sa mai mint.
Am stat la Vurpar 40 de zile, in ingamfarea mea ma consideram vindecata, ma laudam ca mi-au ajuns aceste zile ca lui Isus in pustietate si m-am intors acasa unde am gasit exact acelasi mod de viata si existenta din fata careia m-am refugiat.
Nu a trecut mult timp si am recidivat. Am redevenit sclava alcoolului, nu puteam sa ma inteleg cu nimeni, mi-au spus copiii ca le este rusine cu mine, mai bine le adopta o alta mama, nu au divortat de mine pentru ca eu am intretinut familia si chiar si asa bauta aduceam bani in casa si faceam menajul.
Am avut si perioade bune, am stat abstinenta 6 luni, 1 an, 2 ani.
Am calatorit mult, am lucrat si mai mult, dar nu am fost abstinenta pe deplin pentru ca nu aveam credinta,eram fatarnica am mintit si nici vorba de o minima onestitate. Am tinut legatura cu Casa, am fost la Selimbar in vizita de 10 ani, – am participat la grupuri psihoterapeutice, am vorbit despre mine si cu toate acestea nu consider ca am dobandit abstinenta senina si fericita decat de 2705 zile – azi 20 mai 2017 – aproape de 8 ani.
Intre timp m-am schimbat cel mai mult datorita legaturilor cu grupurile de suport la care particip, cu aprofundarea credintei, am inteles ca am fost doar religioasa ca sa ocolesc iadul, dar am devenit credincioasa pentru ca eu chiar am fost acolo.
Am continuat sa particip la toate evenimentele organizate de Casa Insula Sperantei, am fost la Casa Nazareth, am citit mult si am vorbit despre mine si mai mult. Tin legatura cu Alcoolicii Anonimi, cu Fundatia Bonus Pastor pt. lb. maghiara, si ma vindec, ma vindec trup si suflet. M-am imbolnavit de cancer, nu din cauza alcoolului, am acceptat si aceasta boala tot treaza fiind si tot in stare de bine.
Revin la inceputul scrisorii.
Singura nu se poate, nici eu nu am reusit inainte cand ma bazam exclusiv pe propria putere, pe propriile resurse. Cu greu am inteles ca din aceasta boala nu exista vindecare totala, este incurabila, nu mai pot fi bautoare de societate, nu mai pot bea ca o doamna dar acum nu mai nu sufar din aceasta cauza.
Nu scriam aceasta scrisoare daca nu as fi fost rugata. Persoana care m-a rugat sa scriu a inteles ca am primit ceva care echivaleaza cu o noa stare a constiintei si a existentel mele, ca am suferit o transformare in adevaratul inteles al cuvantului, ca am dat peste o sursa de putere pe care nu am avut-o inainte.
Pot spune ca ma gasesc in posesia unui grad de onestitate, toleranta, altruism, pace sufleteasca si iubire de care nu ma crezusem capabila. Toate acestea mi-au fost daruite de Dumnezeu in timp, gratis si asa cum sunt acum, am fost gata sa le primesc. Am acceptat sa scriu scrisoarea pentru ca “ am primit gratis, dau mai departe pe gratis”…
Aceasta este viata mea, dar slava Domnului, a grupurilor de suport, a femeilor cu care ma intalnesc an de an, a ajutorului de la Casa Insula Sperantei nu trebuie sa mai imi fie teama, nu trebuie sa mai mint si pot accepta pe toti si toate din jurul meu.
Mi-am redobandit increderea in mine, – plangeam odata ca mi-am pierdut stima de sine, sigur ca da, daca am baut.
Ma feresc de primul pahar, daca nu il beau pe primul nu trebuie sa ma tem nici de al doilea, nu?
Traiesc fiecare zi cu seninatate si accept ce nu pot schimba, ma indepartez cat pot de cei rai si de cele rele, ma iubesc si ma apreciez pe mine si asa am ajuns sa ii iubesc si pe cei din jurul meu, chiar si pe Tine prietena necunoscuta care acum imi citesti scrisoarea si poate ai curaj sa ceri ajutor pe care meriti sa o primesti.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!