INTERVIU. Preotul Constantin Necula: ”E greu să trăiești frumos doar în preajma Crăciunului dacă nu ai făcut din bunătate mod de viață, sărbătoare de fiecare zi”
Crăciunul din 1989, cu România în plină Revoluție, urma să îi aducă preotului Constantin Necula, pe vremea aceea soldat, cel mai frumos dar găsit vreodată sub brad. ”Atunci am descoperit că pot fi un tată bun colegilor mei, împodobind pe ascuns un brad din dreptul corpului de gardă. Dimineața, băieții maturizați în câteva zile de Revoluție în bărbați, înnodau lacrimi sub curelușa ce ne ținea casca de metal. Acolo, sub bradul acela, era cel mai de preț dar din viața mea: Libertatea”.
De atunci și până acum, preotul sibian a devenit una dintre cele mai ascultate voci ale Bisericii Ortodoxe Române, mai cu seamă în rândul tinerilor. Autor al numeroase volume, colaborator la publicații din țară și străinătate, între care se numără și cotidianul Tribuna, profesor al Facultății de Teologie ”Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu, Constantin Necula susține anual zeci de conferințe în țară și în străinătate și spune că oamenii au o mare sete de dialog pe teme legate de Biserică, de Hristos, pe teme de viață și de moarte.
Unii îi spun că ar trebui să fie mai ancorat în Scripturi, mai dur, mai moralist. El vrea doar să ofere colegilor săi de mântuire o mână de prieten. Una sinceră.
Spune că Sărbătoarea Crăciunului este despre Iisus Hristos, despre Maria, ”despre noi, sufletul și așteptările noastre” și că trăim vremuri de abuz împotriva libertății de a ne trăi liniștiți Crăciunul.
Nu vrea să își judece țara în funcție de cei care o conduc și pentru 2018 nădăjduiește din inimă ”că Dumnezeu ne va ține uniți și cuminți în taina românismului fără excese și fără ifose”.
Despre oameni, despre Crăciun, despre bucurie, Biserică și credință, într-un interviu pentru Tribuna.
- Suntem în pragul Crăciunului, iar despre Crăciun se spune că este despre familie, despre toți cei dragi strânși laolaltă, despre iubire, despre dăruire și multe altele. Despre ce este Crăciunul, sau, mai bine, despre ce ar trebui să fie Crăciunul?
Constantin NECULA: Crăciunul este despre Iisus Hristos. Despre Întruparea sa, oricât de greu ne-ar fi să vorbim despre lucrurile care se înțeleg greu. Este despre purtarea de grijă pe care Dumnezeu-Tatăl o poartă lumii, oamenilor și cosmosului întreg, prin intrarea lui Hristos în mijlocul nostru ca Domn și Dumnezeu. Este despre Îngeri, Păstori și Magi dar nu ca o băsmuire, ci ca o realitate istorică petrecută sub ochii larg închiși ai lumii…Este despre Irod și toți supărații pe Întruparea lui Hristos. Vasile Voiculescu, poetul martir, scrie chiar că în umbra de lumină de la focul făcut de păstori saltă umbra lui Satan, alienatul. Este despre Fecioara Maria și curăția ei umană, despre Iosif cel cuminte și curajos. Crăciunul este despre noi, sufletul și așteptările noastre. Celelalte sunt asemeni unor cadouri așezate la picioarele Celui care vine ca un Dar în miezul lumii.
- Cum ar trebui să se pregătească un bun creștin pentru această sărbătoare, dincolo de pregătirea mesei de Crăciun, a darurilor, de alergături prin magazine și curățenie în casă?
C.N.: Măcar să încerce să respire în fuga grea a zilelor. Trebuie să recunosc că am ajuns să vedem cum timpul acordat sufletului, nu doar în ce privește Crăciunul, se diminuează tot mai mult. Suntem și într-o vreme de abuz împotriva libertății de a fi liniștiți, de a ne trăi Crăciunul. Toată agitația politică polarizată în jurul Sărbătorilor, fie de Crăciun fie de Paști, arată cât de ne-creștini au ajuns cei care au obligația să țină la liniștea sufletului la îndemână. Cei care își iau în serios creștinismul se apropie pe „vârful” inimii, de Pruncul Hristos. E momentul să-și facă inimii lor darul Împărtășirii, curăției dinlăuntru a sufletului ce-și caută vindecare de toată zbaterea. Nu e vorba doar de Spovedanie, ci și de împăcarea cu sine și ceilalți, într-un dialog opus gâlcevii generalizate.
- De ce sunt importante Postul și Împărtășania, în ce fel ne pregătesc ele pentru sărbătoare?
C.N.: Ele creionează o hartă a descoperirii Sărbătorii. Sunt busola care indică direcția Betleemului, de exemplu, în cazul Crăciunului. Oferă scara de valori care se restartează pentru a vedea, simți și trăi Sărbătoarea. A posti înseamnă a te așeza pe Cale, asemeni unui Mag inteligent, care face din Hristos Steaua parcursului său duhovnicesc. A te împărtăși, a gusta din Trupul și Sângele lui Hristos înseamnă a trăi, a refuza moartea ca stăpână.
- Ar trebui noi, oamenii, să fim altfel în această perioadă a anului?
C.N.: Oamenii au drept obiectiv continuu să fie buni, mereu mai buni. Dar nu în sensul eficienței de management ori marketing cultural, către care ne îndeamnă reclamele și ploaia de evenimente condensate în jurul Sărbătorii. Dar e greu să trăiești frumos doar în preajma sărbătorilor dacă nu ai făcut din bunătate mod de viață, sărbătoare de fiecare zi. A fi altfel înseamnă a fi mai discret, mai atent la fragilitatea aproapelui și mai dispus să descoperi celuilalt că nu este izolat de greutățile zilei. Dar asta zi de zi, de unde și greutatea fidelizării lui a fi altfel…
- A fost 2017 un an greu pentru Biserică? În ce sens?
C.N.: Toată misiunea Bisericii se desfășoară sub presiunea lumii în care trăim dar și a harului lui Dumnezeu. Spre deosebire de alte instituții, Biserica împarte greutatea pământească, desigur prezentă, cu pacea de sus, cea dăruită de Hristos. Sigur că au fost subiecte fierbinți, multe mediatizate în exces, dar o dată în plus Biserica s-a dovedit o instituție validă moral și dispusă în a-și asuma criticile, atunci când ele sunt întemeiate. Biserica reală, nu cea suduită pe la colțuri comunicaționale, e vie și trăiește greutatea zilei dar și nădejdea Împărăției lui Dumnezeu. Ultima realitate scapă, obsesiv, multora dintre analiștii de conjunctură.
- Trece Biserica printr-o criză, duce lipsă de lideri credibili în acest moment?
C.N.: Nu cred. Ea este reflecția lumii de neîncredere în care trăim. Suntem îndemnați să ne rupem, să ne rănim, să ne luăm rația de jignire a celuilalt pentru a ne fi bine. Biserica este roasă de aceleași indecențe sociale dar are în sine și antivirusul la tot acest exces de ură: smerenia lui Hristos. Cred că Biserica are oameni smeriți, cuminți și destoinici în rugăciune, iertare și iubire duhovnicească, aplecați spre cunoașterea Evangheliei și trăirea ei, adevărați lideri ai Duhului Sfânt. Ei sunt credibili dinaintea lui Dumnezeu, pentru ei Dumnezeu ține lumea.
- Ce ar trebui să facă Biserica pentru a-și face mesajul mai bine auzit?
C.N.: Avem tare mult de muncă în Hristos. Pentru a avea ce transmite trebuie să muncim duhovnicește, să ne înălțăm la nivelul chemării Evangheliei lui Hristos. Poate că oamenii s-au săturat doar să comunicăm. Pentru cei care trăiesc bucuria Bisericii în viața reală, nu pe catafalcul virtualului, comunicarea se realizează în primul rând prin implicarea în Biserică, în misiunea ei socială, culturală, educațională. Ortodoxia nu împarte creștinismul în cler și popor printr-un „și” disjunctiv. Avem misiunea de a crește în smerenie, dragoste și slujire. Din aceste virtuți se naște sinceritatea comunicării. Mesajul Bisericii este ușor de trăit dacă te așezi în dinamica misiunii ei. Biserica suntem toți.
- Regele Mihai spunea, într-un interviu din anii ’90, că românii au nevoie de Biserică, pentru că dacă nu ai credință, pe ce te poți sprijini când ajungi într-un moment disperat, dar că Biserica încă nu și-a îndeplinit rolul acesta de a-i atrage pe oameni spre credință. S-a schimbat situația de atunci și până acum?
C.N.: Efortul Bisericii de a-și crește creștinii în nădejde este continuu. Nu, nu prin documente și planuri sofisticate ori cuvinte pompoase, ci prin așezarea la îndemâna oamenilor. Cred că lucrurile se schimbă, dinamice fără precedent, în fiecare clipă. Dar eu cred că Biserica nu e numai pentru disperări ori sperări. Biserica este pentru mântuire, procesul subiectiv asumat și trăit de fiecare dintre noi în parte și de noi toți, comunitate eclesială. Rolul Bisericii nu este altul decât de a-i acorda omului sprijin în mântuire.
- Ce va însemna pentru Sibiu faptul că în 2018 va găzdui Întâlnirea Tinerilor Ortodocși?
C.N.: O misiune în plus, deloc ușoară. În fond Sibiul va fi, câteva zile, Capitala Tinereții în Ortodoxie. Efort, rugăciune, nădejde că vom fi gazde bune. Toți.
- Ați vorbit la ITO 2017 în fața a mii de tineri prezenți la Iași. Ce a însemnat pentru dvs. această experiență, cum ați trăit-o, cum i-ați simțit pe tineri?
C.N.: A fost o onoare pe care mi-au acordat- o tinerii și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. O chemare la care am răspuns. Inimoși și dispuși la asumarea libertății în Hristos. Foarte încrezători în Harul lui Hristos, pe care caută să-L trăiască. E foarte important că într-o lume de zombi culturali tinerii ortodocși au chemat la viață, la asumarea culturii vieții.
- Susțineți numeroase conferințe în țară, peste tot aproape, și vin mulți oameni să vă asculte. Cum îi simțiți, sunt mulți tineri printre ei și cum vă explicați prezența lor acolo?
C.N.: Cred că oamenii au o mare sete de dialog pe teme legate de Biserică, de Hristos. Pe teme de viață și de moarte. Unii îmi spun că ar trebui să fiu mai ancorat în Scripturi, mai dur, mai moralist. Eu, personal, nu am nici o altă pretenție de la astfel de întâlniri decât să ofer colegilor mei de mântuire o mână de prieten. Sinceră. Descopăr că prietenia lor îmi vindecă oboseala și lipsa de cordialitate a lumii, îmi dă nădejdi și bucurii de preț. Sunt conștient că va veni și epuizarea acestui mod de a comunica. Deocamdată, mulțumesc lui Dumnezeu pentru harisma aceasta cu gust de oboseală.
- Mergeți des și în Diaspora unde, la fel susțineți conferințe. Cum sunt românii din afara țării, simt nevoia unei legături cu „acasă”?
C.N.: Nu există român în afara Țării ci purtând, cu foarte rare excepții, mereu Țara cu sine indiferent de cetățenia nouă pe care a dobândit-o. Îi descopăr vii, legați de Biserică deplin, ca de un consulat al României, ceresc și pământesc deopotrivă. Îi descopăr foarte adaptați la viața nouă, atinși de cultura socială a locului, antrenați în a nu greși pentru a nu fi excluși din locul unde îți câștigă banul. Paradoxul este că deși sunt plecați acolo pentru a strânge bani, au descoperit și energia de se lega, transparent și lucid, de comunitatea creștină cea mai apropiată. Oameni care nu treceau strada la biserica de acasă fac acum sute de kilometri pentru a trăi Liturghia. Ceea ce nu este deloc puțin.
- Cum ați defini un om credincios?
C.N.: Un om.
- Dar unul necredincios?
C.N.: Alt om.
- În special duminica și de sărbători, Catedrala, unde slujiți și dumneavoastră, este plină. De ce credeți că vin oamenii la Biserică, cine sunt cei care vin?
C.N.: Sunt oamenii ce-și caută Dumnezeul cel Viu. Ei vin în bucuria Casei tatălui lor, Catedrala fiind o Familie. Sunt oameni care-și au aici parohia, locul definit ca spațiu al întâlnirii comunității cu Dumnezeu, și între persoanele ce o alcătuiesc. mai vin, în ultima vreme tot mai mulți, pelerini din Țară. Uimiți de grandoarea smerită a Catedralei. Participă la slujbe, se așază în liniștea cerească a Împărăției pe pământ. Se odihnesc de răutatea lumii și-L odihnesc pe Dumnezeu în ei.
- Cum se împacă sărbătoarea Nașterii Domnului cu Moș Crăciun, pierde prima teren în favoarea celei de-a doua?
C.N.: E simplu. Mântuirea nu este impersonală. Era nevoie de Întruparea Mântuitorului pentru ca să ne asumăm personal mântuirea, nu pe linii de moștenire ori colhozuri de interese. Moș Crăciun este dovada că în mentalul colectiv binele nu este impersonal. Statul, de exemplu, nu poate face bine. Poate construi ethosul în care binele să se făptuiască.
- Care este povestea lui Moş Crăciun, dincolo de cea a bătrânelului care aduce daruri?
C.N.: Ne-ar lua câteva ediții de Tribuna să re-povestim povestirea. Crăciun este un Sfânt Nicolae pus și la dispoziția celor pe care-i irită sfinții. De dragul copiilor, prietenii cei mai strașnici ai Moșului.
- Credeți în Moș Crăciun, noi oamenii mari ar mai trebui să credem în Moș Crăciun?
C.N.: Nu poți fi om mare dacă renunți la copilăria din tine. A crede în Moșul înseamnă a crede că poți face binele în numele Celui Născut, Mântuitorului.
- Cum era Crăciunul copilăriei?
C.N.: Fericit. Colindam cu mare bucurie. Ne bucuram dacă aveam portocale, dacă nu, ne bucuram tare de ce aveam. Era frumos și pentru că eram toți acasă. Masa nu era așa de sofisticată, dar era făcută cu drag de mama și fiecare contribuiam cu efortul nostru. Era o masă a efortului în comun. Apoi, punctul forte era colindatul. Sigur că ne bucuram de câțiva bănuți dar mai bucuroși era că ne vedeam cu cei din neamul nostru. În clasa a- XII-a, în Crăciunul lui 1988, ne-am colindat toți profesorii. Am devenit extrem de apropiați cu ei apoi, eram o familie, așa am și rămas. În anul următor nu aveam să ne mai temem să spunem că suntem creștini. Asta a contat enorm.
- Care este cel mai frumos dar pe care l-ați găsit vreodată sub brad?
C.N.: Bradul. Cine nu a trăit vremurile acelea poate crede că glumesc, dar era cu adevărat o victorie a tatei de a ne aduce brad în fiecare an acasă. Singurul Crăciun în care nu știu dacă am avut brad acasă a fost cel din 1989, eram în Armată. Atunci am descoperit că pot fi un tată bun colegilor mei, împodobind pe ascuns un brad din dreptul corpului de gardă. Dimineața, băieții maturizați în câteva zile de Revoluție în bărbați, înnodau lacrimi sub curelușa ce ne ținea casca de metal. Acolo, sub bradul acela, era cel mai de preț dar din viața mea: Libertatea.
- Cu ce ați vrea să vină la dvs. Moșul de Crăciunul acesta?
C.N.: N-am prea scris Moșului la viața mea. Aș vrea doar să vină. Să se odihnească și să plece mai departe. Atât.
- Când Moș Crăciun era mic, cine aducea daruri?
C.N.: Uite un posibil dar, să ne răspundă la întrebarea asta!! Cred că înainte să crească el, nu prea era cine să vină cu daruri. Acum ca și atunci când și-a asumat dăruirea, Moșul era ajutat tot de bunici, părinți, de oameni. Tocmai ca să ne arate că a dărui e o chestiune de omenie, nu de fabrică de bine.
- Cum credeți că a fost 2017 pentru România? Și ce credeți că o va aștepta în 2018?
C.N.: Nu pot trage concluzii. Din unghiul din care privesc eu România e greu, imposibil să nu o iubești. Un an greu de greutăți dar și de roade ale cumințeniei. Refuz să-mi judec Țara doar prin cei care ne conduc. Cred că vom avea un an cu bune și rele, cu frumoase și urâte. Un an de recuperat memoria a 100 de ani. Nădăjduiesc din inimă că Dumnezeu ne va ține uniți și cuminți în taina românismului fără excese și fără ifose.
- Ce urare i-ați face României pentru 2018?
C.N.: Să ne țină, să ne mai rabde în hotarele ei. Cu ajutorul lui Dumnezeu.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!